Un studiu recent arată că oamenii care întârzie în mod regulat prezintă anumite tipare, printre care amânarea sarcinilor, probleme în ceea ce priveşte controlul de sine şi simptome ale deficitului de atenţie, aceste nereguli putând fi, însă, combătute prin schimbarea unor aspecte din stilul de viaţă.
Înainte să scrie cartea „Să nu mai întârzii niciodată/ Never Be Late Again”, consultantul în management Diana DeLonzor întârzia de fiecare dată. „Nu conta la ce oră mă trezeam. Puteam să fiu în picioare la 6 şi tot să întârzii la birou la 9”, îşi aminteşte. Era admonestată la muncă, a rupt prietenii, iar soţul ei punctual era mereu supărat pe ea, scrie Huffington Post.
„Cei mai mulţi oameni chiar urăsc să întârzie şi au încercat de multe ori să găsească o soluţie”, spune DeLonzor. „Oamenii punctuali înţeleg greşit. Ei sunt de părere că ţine de control, sau că eşti egoist sau nepăsător (n.r. când întârzii). Dar problema este mult mai complexă decât pare.”
Să-i spui unei persoane care întârzie că trebuie săajungă la timp e ca şi cum i-ai spune cuiva care e la dietă să nu mai mănânce atât de mult, explică Diana. În plus, potrivit unui profesor de psihologie de la Universitatea din San Diego, întârzierea este un obicei foarte greu de eliminat, având la bază trăsături de caracter bine înrădăcinate.
În urma experimentului pe care DeLonzor l-a făcut pe 225 de oameni la Universitatea de Stat din San Francisco, a descoperit că 17 la sută dintre ei întârziau în mod obişnuit. Aceştia prezentau afecţiuni de anumite tipare: aveau tendinţa de a amâna în mod repetat lucrurile pe care le aveau de făcut, au demonstrat dereglări în menţinerea controlului (mâncau şi beau prea mult, mergeau la jocuri de noroc şi făceau cumpărături în mod impulsiv) şi au arătat simptome ale deficitului de atenţie, precum agitaţia şi probleme de concentrare.
Cu abordarea potrivită, este posibil să temperezi manifestarea acestui obicei. În primă fază, este important să ştii răspunsul la următoarele întrebări, după care să consulţj modalităţile pe care le poţi urma ca să nu mai întârzii:
Ce fel de „întârziat” eşti?
DeLonzor clasifică persoanele care întârzie în şapte categorii, cele mai întâlnite fiind primele trei:
- „Deadlinerul”: Se bucură de presiunea ultimului minut (n.r. „deadline” = termen limită). Atinge reuşita la urgenţă şi deseori pretinde că lucrează cel mai bine sub presiune. Câteodată este greu pentru „deadlineri” să se motiveze dacă nu intervine o criză (chiar dacă aceasta înseamnă să fie ei cei care o creează). Graba serveşte drept o modalitate de a scăpa de plictiseală.
- Producătorul: Trebuie să realizeze cât mai multe într-un timp cât mai scurt. Se simte mai bine în privinţa propriei persoane când bifează sarcinile aflate pe o listă uriaşă. Producătorii tind să abordeze „gândirea magică”, subestimând în mod constant timpul necesar sarcinii. Urăsc să piardă timp, aşa că se programează astfel încât să folosească în mod constructiv fiecare minut al zilei.
- Profesorul neatent: Este uşor de distras. Această caracteristică este considerată ca având o bază genetică şi poate avea ca rezultate afecţiuni grave ale deficitului de atenţie. „Profesorii neatenţi” pierd adesea măsura timpului, aşează greşit cheile de la maşină şi uită de întâlniri.
- Raţionalizatorul: Nu recunoaşte niciodată cu adevărat că întârzie (multe persoane sunt cel puţin parţial „raţionalizatori”.
- „Cel care se răsfaţă”: Îi lipseşte, în general, controlul de sine.
- „Cel care se sustrage”: Încearcă să controleze trăirile de anxietate şi nivelul scăzut de stimă de sine prin a ajunge cu întârziere.
- Rebelul: Soseşte târziu pentru a-şi demonstra puterea. În această categorie intră, de obicei, bărbaţii.
Ce anume te face să întârzii?
Analizează-te cu atenţie ca să identifici cauza acestui obicei. De exemplu, Diana DeLonzor spune că mulţi oameni, printre care şi ea, au o aversiune faţă de a pleca din casă, simţind brusc nevoia să îndrepte jaluzelele sau să deschidă mailul atunci când ar trebui să iasă pe uşă.
Cum să combaţi obiceiul de a întârzia
Pauline Wallin, doctorand şi psiholog la Camp Hill, Pennsylvania, spune că este important să stabileşti termene non-negociabile, „ca o promisiune pentru sine”. Poţi începe cu ceva uşor de respectat, cum ar fi să promiţi că nu mai apeşi pe butonul „snooze” când auzi alarma a doua zi – nici măcar o dată.
„Dacă nu poţi să îţi asumi o astfel de responsabilitate”, avertizează aceasta, „nu eşti gata să abordezi problema întârzierii”.
- Învaţă din nou să îţi cuantifici timpul.Pentru fiecare zi, în două săptămâni, notează fiecare lucru pe care îl ai de făcut şi cât timp consideri că necesită. Cronometrează-te în timp ce parcurgi lista (duşul şi îmbrăcatul, micul dejun, condusul până la muncă, spălatul vaselor) şi scrie timpul exact pe care l-a ocupat fiecare acţiune. Multe persoane au anumite intervale de timp stabilite în minte care pur şi simplu nu sunt realiste. Doar pentru că o dată, acum cinci ani, ai ajuns la muncă în 12 minute nu înseamnă că vei avea nevoie de fiecare dată de 12 minute ca să faci acest lucru.
- Nu plănui niciodată să ajungi exact la timp.Oamenii care întârzie au de gând să ajungă la fix, evitând astfel să lase timp pentru neprevăzut. De exemplu, dacă trebuie să fii la muncă la 9, presupui că durează exact 12 minute ca să ajungi la serviciu, aşa că pleci la 8:48. Dacă pierzi un singur semafor sau dacă trebuie să te întorci din drum ca să iei umbrela, devine imposibil să mai ajungi la timp. Nu lăsa totul la voia întâmplării. Cel mai simplu este să plănuieşti să ajungi peste tot cu 15 minute mai devreme.
Obişnuieşte-te să aştepţi. Dacă simplul gând de a ajunge oriunde înainte de ora stabilită te nelinişteşte, plănuieşte să faci ceva în timpul respectiv. Ia o revistă la tine sau vorbeşte la telefon cu un prieten pe care nu l-ai mai sunat de mult. Trebuie să fie ceva specific şi captivant, astfel încât să fii chiar motivat să ajungi mai devreme.
Întârzierile succesive la programul de lucru: Cum pot fi sancționate de angajator?
Când un salariat întârzie o perioadă de timp rezonabilă o dată sau de două ori, nu ar trebui să fie o problemă, însă în situația în care întârzierile sunt constante și afectează activitatea de zi cu zi, angajatorul trebuie să știe că are la îndemână pârghiile legale pentru a sancționa acest comportament.
Dacă are în documentele de muncă – contract individual de muncă (CIM), contract colectiv de muncă (CCM) sau regulament intern (RI) – prevăzute sancțiunile aplicabile pentru întârzieri ale salariatului la programul de lucru, un angajator poate ajunge, urmând întreaga procedură de cercetare disciplinară, fără a omite aplicarea avertismentul scris, chiar la concedierea disciplinară a salariatului.
“Nerespectarea programului de lucru este, de regulă, asimilată abaterilor disciplinare, însă pentru a sancționa un salariat, angajatorul are obligația de a se asigură că respectă toate dispozițiile legale. Din cuprinsul art. 247 alin. (2) (din Codul muncii, n.red.) rezultă că «abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici»”, punctează Dan Năstase, consilier juridic specializat pe relații de muncă.
Astfel, dacă are un contract colectiv sau un regulament intern ce prevăd deja această abatere disciplinară și procedura aplicabilă, angajatorul va putea să sancționeze întârzierile repetate ale salariatului.
Sancțiunile nu pot fi altele decât cele deja prevăzute deja de Codul muncii:
- avertismentul scris;
- retrogradarea din funcție, cu acordarea salariului corespunzător funcției în care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată ce nu poate depăși 60 de zile;
- reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10%;
- reducerea salariului de bază și/sau, după caz, și a indemnizației de conducere pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10%;
- desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Important este și faptul că un angajator nu poate da amenzi disciplinare unui salariat indiferent de abaterea pe care a săvârșit-o. Pe de altă parte, angajatorul nu poate fi obligat să plătească lucrătorului salariul pentru perioada în care a lipsit și astfel nu și-a prestat munca.
Totuși, sancționarea întârzierilor repetate este mai dificilă dacă angajatorului nu i se aplică obligația de a avea un CCM sau RI.
“În lipsa unui regulament intern, angajatorul va urma strict dispozițiile Codului muncii pentru aplicarea sancțiunilor disciplinare sau va include, de comun acord cu salariatul, procedura disciplinară în cadrul contractului individual de muncă, abaterile disciplinare și sancțiunile aplicabile.
Întocmirea regulamentului intern rămâne o variantă mult mai eficientă atunci când angajatorul alege să-și exercite dreptul de a stabili organizarea și funcționarea unității, având astfel posibilitatea de a reglementa concret disciplina muncii, abaterile disciplinare și sancțiunile aplicabile, inclusiv procedura cercetării disciplinare, chiar dacă nu are această obligație, așa cum este cazul angajatorului-microîntreprindere”, subliniază consilierul juridic.
În situația în care, în urma cercetării disciplinare pornite pe baza întârzierilor succesive la programul de lucru, un salariat consideră că sancțiunea aplicată de angajator este excesivă ori nejustificată are la dispoziție posibilitatea de a se adresa instanței competente. Instanța, pe baza legalității și temeiniciei deciziei de sancționare, poate decide anularea sau chiar reindividualizarea ei, înlocuind-o cu una mai blândă.
Drept concluzie, dacă un angajator vrea să aibă posibilitatea de a sancționa un salariat care întârzie mereu la program, o poate face doar dacă are deja incluse în regulamentul intern, contractul individual sau colectiv de muncă procedura de sancționare a abaterilor disciplinare, felurile abaterilor și sancțiunile prevăzute de Codul muncii.
