Dragoș Măchițescu este noul director general al SGU Ploiești


”Am semnat astăzi contractul de mandat provizoriu” a declarat Dragoș Măchițescu.

Fostul director al SGU Ploiești, Adrian Semcu, a fost demis în această săptămână de Consiliul de Administrație, iar Dragoș Măchițescu a confirmat că a semnat contractul de mandat provizoriu pentru funcția de director al SGU Ploiești pentru o perioadă de 5 luni, cu posibilitate de prelungire.

Pentru a putea ocupa funcția de director al SGU Ploiești, Măchițescu a fost nevoit să renunțe la funcția de consilier local, astăzi înaintându-și demisia din Consiliul Local Ploiești.

SGU Ploiești este principala societate din Municipiul Ploiești, aceasta ocupându-se de administrarea Spațiilor Verzi, Parcurilor, Parcărilor și Cimitirelor.

 

 

Glasul Ploieștean

Next Post

Mircea Geoană, secretarul General Adjunct al NATO și-a lansat cartea "Bătălia pentru viitorul României" la Ploiești

Dum ian. 21 , 2024
Sala plină de oameni din toate domeniile, cunoscuți sau mai puțin cunoscuți. Într-o atmosferă de zi de sâmbătă, cu oameni de toate vârstele, din toate domeniile, de la directori din administrația locală, jurnaliști, până la membri de partid de la toate  partidele importante, dar și oameni neafiliați politic sau administrației […]

Citește și:

Donează!


Susține publicația Glasul Ploieștean accesând link-ul
Vă mulțumim!

This will close in 20 seconds