Posibili candidați ai PSD Prahova la alegerile parlamentare pe locurile eligibile


Conducerea PSD Prahova nu a anunțat oficial, până acum, lista candidaților organizației la alegerile parlamentare de la 1 decembrie, însă surse dau ca sigure mai multe nume pentru pozițiile eligibile.

Astfel, ministrul Economiei, Radu Oprea, pare să fie sigur de primul loc pe lista PSD Prahova pentru Senat, iar la Camera Deputaților pe primele trei locuri au mari șanse să figureze Bogdan Toader, Simona-Maya Teodoroiu și Grațiela Gavrilescu.

Reamintim că, până acum, și-au anunțat candidații la parlamentare atât  PNL Prahova, cât și USR Prahova.

Astfel, liberalii prahoveni cu șanse de a obține un mandat sunt Cătălin Predoiu la Senat, respectiv Mircea Roșca, Cătălin Șerban și Bogdan Nica la Camera Deputaților.

Surprinde absența de pe lista PNL Prahova pentru parlamentare a actualului senator, Roberta Anastase, care a pierdut recent și șefia organizației PNL Ploiești.

Lista USR Prahova este deschisă la Senat de Aurel Oprinoiu, urmat de consilierul județean Cătălin Ignat, care a obținut un nou mandat la alegerile locale din 9 iunie, iar la Camera Deputaților pe primele două locuri vor figura George Marussi și Felix Bulearcă.

În ceea ce privește Alianța Forța Dreptei-PMP, în Prahova, la Camera Deputaților va deschide lista George Ionescu, la Senat locul fiind încă disputat între conducerile celor două organizații.

AUR Prahova nu a definitivat până astăzi lista candidaților la parlamentare.

O necunoscută rămâne și lista SOS Prahova, a cărei conducere nu a fost anunțată până acum în mod oficial.

Glasul Ploieștean

Next Post

Conducerea Consiliului Județean Prahova criticată pentru absența de la Comitetul și Centrele pentru Situații de Urgență

lun sept. 30 , 2024
Urmare a manifestării fenomenelor hidrometeorologice prognozate, în ultimele 24 de ore nu s-au înregistrat efecte majore la nivelul județului Prahova, cele minore fiind depășite cu bine! Au fost intervenții și s-a constatat că autoritățile locale sunt pregătite! La acest moment, situația la nivel național este sub control și nu sunt […]

Citește și:

Donează!


Susține publicația Glasul Ploieștean accesând link-ul
Vă mulțumim!

This will close in 20 seconds