Ore speciale de cumpărături pentru persoanele în vârstă, la Mega Image


Retailerul Mega Image, deținut de grupul belgian Delhaize, lansează în România un nou program, în care persoanele în vârstă și cele cu dizabilități vor avea ore speciale. Astfel, magazinele Mega Image și Shop&Go vor fi deschise special pentru aceste persoane în intervalul orar 07.00 – 08.00, anunță profit.ro.

Practic, începând cu 23 martie, în acest interval, va fi permis accesul în magazin doar pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani și cele cu dizabilități. Rețeaua cuprinde în prezent peste 700 magazine în toată țara.

Fondat în 1995, Mega Image este unul dintre cele mai mari lanțuri de supermarketuri din România cu o rețea ce cuprinde în prezent 706 magazine în București, Cluj-Napoca, Constanța, Ploiești, Brașov, Târgoviște, Timișoara, Iași și alte orașe din țară, sub mărcile Mega Image, Shop&Go, Gusturi Românești.

Glasul Ploieștean

Next Post

ȘOCANT! Un medic de la triajul din vama Nădlac 2 ne spune cine intră în România în plină criză

sâm mart. 21 , 2020
Un medic, care asigură permanența la triajul din vama Nădlac 2, povestește cine vine în România în plină criză generată de pandemia de Coronavirus. Numărul celor din “Diasporă” care au contracte de muncă cu acte de ședere este spre zero, iar cei care au avut contracte de muncă, dar patronii și-au […]

Citește și:

Donează!


Susține publicația Glasul Ploieștean accesând link-ul
Vă mulțumim!

This will close in 20 seconds