Noi dispute în coaliţie: PNL vrea să vândă acţiunile companiilor din energie deţinute de stat, PSD pune piedică


Un nou scandal zguduie Coaliţia de Guvernare. Social-democraţii pun piedică planurilor liberalilor de a vinde acţiunile companiilor din Energie, deţinute de stat.

Liberalii au încercat să facă acelaşi lucru şi în timpul Guvernului Orban. Doar că atunci, Parlamentul, la iniţiativa PSD, a interzis înstrăinarea de participații ale statului, printr-o lege.

Doar că, legea este valabilă doi ani, iar anul viitor expriă interdicţia, motiv pentru care liberalii au reluat discuţiile pe această temă.

PSD nu este de acord nici acum ca statul să-şi vândă acţiunile. De cealaltă parte, liberalii spun că prin vânzarea acţiunilor, companiile ar putea face rost de bani pentru retehnologizare.

Printre companiile pe care PNL le are în vizor se numără Hirdoelectrica, una dintre cele mai valoroase companii din România, şi Complexul Energetic Oltenia.

Glasul Ploieștean

Next Post

Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus vor demara cel târziu pe 8 februarie

vin feb. 4 , 2022
Programele „Rabla Clasic” şi „Rabla Plus” din acest an vor fi lansate cel târziu pe data de 8 februarie, a anunţat, joi, pe pagina de Facebook, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM). Programul „Rabla Clasic” din 2022 are la bază acordarea unei tichet în valoare de 6.000 lei pentru o maşină […]

Citește și: