Adrian Dobre, candidat independent la Primăria Ploieşti!


Adrian Dobre, actualul primar al municipiului Ploieşti, ar putea candida independent pentru un nou mandat de primar al oraşului, scrie Telegrama.

Surse din mediul politic vorbesc tot mai insistent despre o posibilă candidatură independentă a primarului Ploieştiului, Adrian Dobre, pentru un nou mandat la alegerile locale din acest an, în contextul în care partidul său şi-a anunţat public susţinerea pentru Andrei Volosevici, anunţă colegii de la Telegrama.

Sursa citată susţine că perioada de pandemie şi activitatea tot mai intensă a actualului edil au adus o creştere de 7% în sondaje pentru Adrian Dobre, ceea ce tot nu i-ar asigura realegerea, dar i-ar încurca foarte mult tocmai pe actualii colegi din PNL.

Actualul primar a continuat să îşi promoveze insistent imaginea, mai ales pe reţelele de socializare, lucru care a atras unele suspiciuni că ar viza o candidatură, şi nu neapărat la Parlament, iar unora le-a amintit că Dobre semnase din partea Primăriei Ploieşti, în tocmai ultima zi cu putinţă, apelul în dosarul celui care-l susţinuse să ajungă pe post. Au continuat şi tensiunile interne, totul culminând cu seria de contre din Consiliului Local, când aleşii liberali l-au criticat deschis şi au refuzat să voteze proiectele pe care le-a iniţiat. Neoficial, în PNL Ploieşti se vorbeşte despre o lipsă de comunicare şi despre faptul că Adrian Dobre ar fi fost rigid şi s-a înconjurat de un număr restrâns de susţinători în timp ce pe mulţi alţii i-a îndepărtat sistematic.

Cu alte cuvinte, n-ar fi departe de adevăr să spunem că în acest moment nu este cel mai iubit om din partid, pierzând susţinerea multora dintre cei care îl ajutaseră în campania din 2016, iar senzaţia este că nici locul promis pe listele de candidaţi pentru Parlament nu mai e de actualitate.

Candidatura lui Adrian Dobre este interesantă şi în contextul în care Andrei Volosevici, candidatul PNL, nu şi-a rezolvat încă problemele din instanţă,dosarul său fiind pe rolul ICCJ.

SURSA: TELEGRAMA

Glasul Ploieștean

Next Post

Ludovic Orban: "Guvernul va ataca la CCR dublarea alocaţiilor"

lun iun. 22 , 2020
Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a anunţat, luni, că Guvernul va sesiza la CCR legea privind dublarea alocaţiilor. „Decizia pe care am luat-o este să atacăm la Curtea Constituţională, pentru că este un proiect în care nu sunt prevăzute sursele de finanţare, cum sunt multe alte proiecte care au fost […]

Citește și:

Donează!


Susține publicația Glasul Ploieștean accesând link-ul
Vă mulțumim!

This will close in 20 seconds