Editorial de M.P.
Festivalul Beach, Please! promite distracție, muzică și libertate. În realitate, livrează idei despre droguri, destrăbălare, vulgaritate și glorificarea unui stil de viață periculos, degradant și antieducativ. Ce altceva se poate spune despre un eveniment în care versurile abundă în înjurături adresate părinților, promovarea consumului de substanțe interzise, schimbul de parteneri sexuali și ridicarea alcoolului și a lipsei de respect la rang de virtute?
Un exemplu concret și revoltător este prestația „artistului” Albert NBN, care nu doar că și-a bătut joc de bunul simț și de valorile elementare ale unei societăți civilizate, dar a reușit să insulte în mod direct România și cetățenii ei, afirmând în timpul concertului injurii la adresa țării și a poporului. A continuat apoi, în online, cu o reacție jignitoare față de cei care l-au criticat: „Sunteți niște bătrâni frustrați, copiii voștri îmi mănâncă din palmă și le curg balele după mine”.
Unde este limita? Și cine trebuie să răspundă?
Organizatorii festivalului, în frunte cu managementul Beach, Please!, știau foarte bine cine este Albert NBN și ce mesaj promovează. Repertoriul său este public, vizibil pe toate platformele, iar prezența sa pe scenă nu a fost o surpriză. În ciuda valului de indignare generat de prestația acestuia, organizatorii au tăcut mâlc. Lipsa unei reacții nu e doar condamnabilă moral – este suspectă. A tăcea înseamnă a consimți.
În mod firesc, ne întrebăm: poate fi sancționat legal un astfel de comportament?
Ce spune legea? Codul penal și Constituția – între libertate de exprimare și incitare la ură
Conform Codului penal al României, următoarele articole pot fi invocate:
-
Art. 369 – Incitarea la ură sau discriminare:
„Incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”
Înjurătura colectivă la adresa cetățenilor români se încadrează în această categorie, fiind o formă de discurs ofensator cu caracter incitator.
-
Art. 206 – Insulta și calomnia (deși parțial dezincriminate, pot fi sancționate civil în baza Codului Civil, pentru prejudiciu de imagine).
-
Art. 282 – Ultrajul contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice:
Aici se poate include comportamentul scenic care provoacă indignare generală și tulbură liniștea unei adunări publice.
Constituția României, în Articolul 30 alin. (6), subliniază clar:
„Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața privată a persoanei și nici dreptul la propria imagine.”
Astfel, invocarea „libertății artistice” este nulă atunci când expresia artistică încalcă demnitatea unei întregi națiuni și alimentează ura și vulgaritatea.
Organizatorul – complice tăcut sau partener în degradare?
Organizatorul poate fi tras la răspundere, cel puțin din perspectivă civilă și administrativă, pentru:
-
Neglijență în organizarea unui eveniment public;
-
Favorizarea indirectă a unui discurs instigator;
-
Refuzul de a reacționa după un incident public grav;
-
Permiterea participării minorilor la conținut inadecvat, contrar Legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
De ce copilul meu nu va mai merge la Beach, Please!
Fiul meu este prezent la festival. Ca părinte, m-am gândit că va fi o experiență culturală, poate o formă de socializare. Ce a primit? O lecție de imoralitate, o galerie de „valori” distructive, o legitimare a vulgarității și a consumului de droguri ca mod de viață.
În această seară se încheie ediția 2025 a festivalului Beach, Please! – o afacere înfloritoare care vinde muzică, distracție și iluzia libertății, dar livrează în realitate o toxicitate culturală periculoasă. Da, fiul meu e încă acolo. Cu banii lui câștigați din bursa de merit în anul școlar ce tocmai s-a încheiat. L-am lăsat spunându-i de la început că nu vede o monedă de 10 bani pentru această „porcărie”. Și-a strâns toată bursa din ultimul an pentru a avea bani de cazare, mâncare și altele. Și deși m-am întrebat dacă am greșit lăsându-l, realitatea e și mai dureroasă: n-am bănuit niciun moment cât de grav este ce se întâmplă acolo.
Festivalul nu este criticat pentru scenă, logistică sau organizare – ci pentru limbajul grotesc, mesajele imorale și lipsa oricărei responsabilități a celor care urcă pe scenă și își varsă dejecțiile verbale în fața zecilor de mii de adolescenți care-i aplaudă ca pe niște profeți ai nimicului.
Copiii noștri ajung acolo din banii noștri, unii din banii lor, alții de la bunici sau din alte surse. Suntem complici dacă nu spunem „stop”.
Cât mai tolerăm să plătim pentru autodistrugerea copiilor noștri?
Ceea ce se întâmplă la Beach, Please! nu mai este despre „gusturi muzicale”. Este despre pierderea reperelor. Este despre o generație abandonată influenței celor mai vocali reprezentanți ai decăderii morale.
Nu, nu mai poate fi vorba despre „e doar un festival”. Este un fenomen. Este o oglindă în care, dacă ne uităm cu atenție, vedem viitorul unei generații crescute în cultul disprețului, al lipsei de rușine, al sexualizării precoce și al batjocurii față de orice înseamnă valoare reală.
Este timpul să spunem clar: nu orice expresie artistică merită o scenă. Nu orice vers merită o boxă. Și, mai ales, nu orice așa-zis artist merită să aibă acces la mintea copiilor noștri.
Nu-mi pasă că Beach, Please! e „cea mai tare producție”. Dacă mesajul este gunoi, tot festivalul devine toxic. Iar dacă autoritățile nu intervin, o vom face noi, părinții, cu cel mai simplu gest: nu ne mai lăsăm copiii acolo.
De la microfon, direct în venele unei generații pierdute
Albert NBN nu e singur. În fiecare seară, de pe scena Beach, Please! se propagă un manifest al vulgarității, o glorificare a drogurilor, alcoolului, destrăbălării, promiscuității și lipsei de valori. Versuri despre „prafuri”, „șampanie pe minore”, „mama e o proastă” sau „dă-o în mă-sa de țară” devin hituri.
Nu, nu e doar „show”. Este educație. Este model. Este infestare culturală.
Copiii noștri nu pleacă de acolo cu muzica în urechi, ci cu o viziune complet distorsionată despre ce înseamnă viața, respectul, dragostea, familia, România.
Un apel la responsabilitate
Nu este vorba doar despre un festival sau un artist. Este vorba despre o derivă socială, în care tinerii noștri sunt atrași de modele toxice și în care vocile părinților, profesorilor și liderilor morali sunt reduse la tăcere de zgomotul beat-urilor agresive și al scandărilor obscene.
Este momentul ca statul, autoritățile, presa, dar mai ales părinții să spună clar: nu orice formă de exprimare este acceptabilă. Să ne educăm copiii să distingă între libertate și desfrâu, între curaj artistic și vulgaritate, între talent și obrăznicie.
Albert NBN nu este doar un simptom. Este un pericol. Iar tăcerea este complicitate.
Dragi părinți, încrederea în copii nu trebuie să însemne abandonarea vigilenței
Știu că vă iubiți copiii. Știu că ați investit timp, educație, valori și principii în formarea lor. Știu că îi credeți „cu capul pe umeri”, capabili să discearnă ce e bine și ce e rău. Însă vă întreb sincer: chiar credeți că un adolescent, aflat în mijlocul unei mulțimi de zeci de mii de tineri euforizați, sub presiunea grupului, cu idolii lui pe scenă, strigând despre droguri, sex, bani, lipsă de respect și dispreț față de tot ce e curat… chiar mai are același discernământ pe care îl are în sufrageria voastră?
Copiii noștri sunt inteligenți. Dar nu sunt invincibili. Nu sunt imuni la influență. Nu sunt impermeabili la seducția modelelor cool, controversate, vulgare, dar aparent „libere”. Iar încrederea în ei nu trebuie confundată cu naivitatea de a crede că nu pot fi atinși de ce e în jurul lor.
Un festival nu este o bulă sterilă. Este un mediu intens, emoțional, manipulator, în care ceea ce pare „doar muzică” devine, de fapt, mesaj formator. Vers cu vers, gest cu gest, influencer cu influencer.
A-ți iubi copilul înseamnă să-l protejezi, nu să-l arunci într-un ocean toxic doar pentru că „știe să înoate”.
Fiți atenți. Fiți realiști. Fiți implicați. Copiii noștri au nevoie de limite. Nu pentru că nu sunt capabili, ci pentru că sunt umani. Și, într-o lume care promovează haosul, vulgaritatea și disprețul față de valorile reale, a avea un părinte lucid și curajos este cel mai mare scut pe care îl pot primi.
Nu e vorba de încredere. E vorba de responsabilitate
