Ploieştiul riscă să rămână fără apă caldă


Primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, avertizează că municipiul riscă să rămână fără apă caldă pe perioada verii în condiţiile în care contractul cu actualul operator de termie expiră la data de 15 mai, iar licitaţia pentru concesionarea serviciului merge „destul de greu”, termenul pentru finalizarea ei fiind foarte scurt.

Având în vedere ritmul în care se derulează procedurile cu privire la desemnarea unui nou operator, conducerea primăriei a convocat Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „TermoPrahova”, însă şedinţa nu s-a putut ţine pentru că singurii prezenţi în sală au fost primarul Andrei Volosevici şi cei doi viceprimari, se arată într-un comunicat transmis, marţi, de municipalitate.

„Nu se pune problema ca alimentarea cu căldură în acest sezon sa fie în pericol, dar se pare că lucrurile nu se mişcă în ritmul în care ar trebui. De mai bine de 8 luni de zile am transmis îngrijorarea mea atât la Consiliul Judeţean Prahova, cât şi la Guvernul României şi Ministerul Energiei. Dacă va fi nevoie să mergem în AGA sau în Comitetul Director zi de zi, vom face lucrul acesta, nicio zi nu poate fi ratată pentru a pune la punct şi a rezolva odată pentru totdeauna această problemă. Pentru mine, şi sunt convins că şi pentru colegii viceprimari şi, clar, şi pentru Consiliul Local Ploieşti este inacceptabil ca să avem chiar şi o zi lipsă apă caldă în oraş”, a declarat primarul Andrei Volosevici, conform comunicatului.

În Ploieşti sunt racordate la sistemul centralizat de încălzire circa 55.000 de apartamente, respectiv 120.000 de persoane, a precizat anterior edilul.

În data de 7 decembrie 2021, Consiliul Local (CL) Ploieşti şi Consiliul Judeţean (CJ) Prahova au aprobat documentaţia de atribuire a contractului de delegare a gestiunii prin concesiune a serviciului public de alimentare cu energie termică produsă în mod centralizat pentru municipiul Ploieşti, în condiţiile în care contractul cu actualul operator expiră în primăvara anului 2022.

Potrivit documentaţiei, durata concesiunii este de 15 ani, iar valoarea estimată fără TVA a contractului este de 2.305.079.351,62 lei, autoritatea contractantă fiind Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „TermoPrahova”.

Compania Veolia Energie Prahova a anunţat, în octombrie 2021, rezilierea contractului în baza căruia asigură serviciul de alimentare cu energie termică pentru municipiul Ploieşti, reprezentanţii operatorului dând asigurări că demersul nu va avea niciun impact asupra ploieştenilor.

„Veolia Energie Prahova anunţă rezilierea Contractului de delegare prin concesiune în baza căruia asigură serviciul de alimentare cu energie termică pentru Municipiul Ploieşti. Rezilierea înainte de termen nu va avea niciun impact asupra ploieştenilor în ceea ce priveşte furnizarea apei calde şi a căldurii pe parcursul iernii care urmează”, a transmis Veolia, într-un comunicat de presă.

Conform sursei citate, decizia este legată de un „dezechilibru financiar”.

„Decizia vine în contextul conjugat al deteriorării accelerate a situaţiei financiare a concesiunii reţelei de încălzire, al unui tarif care nu acoperă nici pe departe costurile furnizării serviciului public şi al creşterii masive a preţurilor la gaze la nivel mondial, toate acestea plasând furnizorul de apă caldă şi căldură într-o situaţie nesustenabilă. Dezechilibrul financiar se datorează neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către autorităţile locale, inclusiv neplata la timp a subvenţiei datorate sau neaprobarea la timp a ajustării tarifare cuvenite. Veolia a informat autorităţile locale în această dimineaţă, în conformitate cu clauza contractuală de reziliere”, se menţionează în comunicat.

Veolia Energie Prahova preciza că va asigura continuitatea furnizării cu apă caldă şi încălzire către ploieşteni peste cele 90 de zile stabilite contractual, încetarea contractului având loc la data de 31.03.2022, când sezonul rece va fi închis legal.

Glasul Ploieștean

Next Post

Tarifele la curent și gaze vor fi plafonate și în luna aprilie

mar feb. 22 , 2022
Întruniți într-o ședință a coaliției de guvernare, liderii PSD și PNL au decis astăzi prelungirea măsurii de plafonare a tarifelor la curent și gaze și pentru luna aprilie. Decizia vine în contextul în care măsura plafonării și compensării este valabilă până la 31 martie. Astfel, tarifele vor fi plafonate până […]

Citește și: