Ca-n filme! Doi deținuți au spart serverele unor închisori din România pentru a face rost de bani și zile libere!


Cazuri mai ceva ca-n filme în închisorile din România. Doi deținuți au reușit să spargă serverele centrelor de detenție unde erau ”cazați”, după care și-au transferat bani și zile libere! Unul dintre cazuri a reprezentat o premieră națională!

Într-un clasament al țărilor unde orice este posibil, România are toate șansele la un loc fruntaș. Demonstrează asta, dacă mai era nevoie, două cazuri recente de închisori, unde doi deținuți au reușit să spargă serverele pentru a-şi transfera bani şi zile libere!

Primul caz s-a petrecut la Penitenciarul din Târgu Jiu, unde un pușcăriaș a spart, în premieră națională, o bază de date a unei închisori din România. Respectivul era închis chiar pentru infracţiuni cibernetice.

Cum au reușit doi deținuți să spargă serverele închisorilor

Pentru a-și atinge scopul, deținutul ar fi folosit un infochioşc, unde s-a logat cu contul unui poliţist care nu-şi mai actualizase parola. Concret, a accesat interfaţa aplicaţiei, apoi şi-a transferat bani din conturile altor deţinuţi. Și dacă tot intrase în serverul închisorii, deținutul a zis să-și acorde, singur, și zile libere, care să-i scurteze practic condamnarea.

„Inclusiv să poată da unui deţinut sau chiar sieşi zile câştig. […] A încercat să facă şi acest lucru, să dea zile câştig unui alt deţinut, acesta s-a speriat […] şi datorită acestui eveniment, noi am reuşit să identificam persoana în cauză”, a relatat preşedintele Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), Cosmin Dorobanțu.

Deținutul de la Penitenciarul din Târgu Jiu s-a lăudat cu fapta sa colegilor de celulă. Deloc inspirat, pentru că tovarășii lui de detenție l-au denunțat la agenţii din penitenciar.

Un caz similar a avut loc la Spitalul Penitenciarului Dej, unde un bărbat internat a intrat, de pe o tabletă, în baza de date a secretariatului închisorii.

Potrivit sindicaliştilor, accesarea bazei de date a fost posibilă din cauza vulnerabilităţilor din sistem.

„Aplicaţia a fost implementată în 2023; pe repede înainte, deoarece pierdeam nişte bani europeni pe proiectul Poca. A fost implementată fără proceduri şi fără instrucţiuni de folosire a aplicaţiei. Evident, a creat o serie de vulnerabilităţi în folosirea ei”, a explicat preşedintele FSANP.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor fac verificări interne referitoare la cele două cazuri. Oricum, după isprava lui, deținutul de la Penitenciarul Târgu Jiu s-a ales cu un nou dosar penal și riscă să stea șapte ani în plus la închisoare, pentru acces ilegal la un sistem informatic restricţionat.

Potrivit ANP, au fost dispuse imediat măsurile legale necesare pentru izolarea și remedierea situației semnalate, cu înștiințarea de îndată a organelor abilitate competente. Până la acest moment, la nivelul sistemului administrației penitenciare nu au mai fost înregistrate evenimente similare, relatează observatornews.

Glasul Ploieștean

Next Post

Legea pensiilor private a trecut de Parlament. Cine va putea retrage toți banii odată

mie oct. 15 , 2025
Camera Deputaților a votat, miercuri, legea care stabilește modul în care românii își vor putea retrage banii din fondurile de pensii private Legea merge la promulgare la președintele Nicușor Dan. Prevederile legii se aplică atât pilonului 2 cât și pilonului 3. În prezent, fără existența unei legi de plată a […]

Citește și:

Donează!


Susține publicația Glasul Ploieștean accesând link-ul
Vă mulțumim!

This will close in 20 seconds

Glasul Ploieștean
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.