La data de 4 februarie 1945 au început lucrările Conferinței de la Yalta, conferință ce a durat nu mai puțin de 7 zile și în cadrul căreia au fost discutate numeroase probleme legate de configurarea lumii după cel de Al Doilea Război Mondial.
Această conferință de la Yalta este asociată cel mai mult cu împărțirea sferelor de influenţă între marile puteri: SUA, Marea Britanie și Uniunea Sovietică a căror delegații au fost conduse de către însuși Roosevelt, Churchill și Stalin.
Întâlnirea de la Yalta a fost cea de-a doua întâlnire a celor trei mari conducători, după ce prima avusese loc la Teheran în anul 1943, în fiecare dintre aceste întâlniri fiind luate decizii ce vor schimba cu adevărat cursul istoriei.
La lucrările conferinţei de la Yalta fiecare dintre cele trei mari puteri ale lumii avea propriile interese pe care doreau să le obțină.
Astfel, Statele Unite voia să se asigure că ruşii vor intra în războiul contra Japoniei în luptele din Pacific, urmând să negocieze după război aranjamentele influenţei din zonă, deși în această privinţă, Stalin era oricum nerăbdător să se răzbune pentru înfrângerea din războiul ruso-japonez când au pierdut influenţa în Manciuria.
Marea Britanie voia să-şi menţină imperiul colonial și o poziție cât mai bună în împărțirea zonelor economice, pe când Uniunea Sovietică dorea să obţină mai mult teritoriu, să-şi consolideze poziţia în teritoriile deja ocupate și o influență cât mai mare în țările est-europene.
Roosevelt a acceptat condiţiile lui Stalin, sperând că va reuşi în viitor să tempereze pretenţiile Uniunii Sovietice prin cooptarea acesteia în Organizația Națiunilor Unite, însă aceste concesii făcute sovieticilor au fost de rău augur, deoarece nehotărârea Statelor Unite şi a Marii Britanii a încurajat extinderea sferei de influenţă sovietice în estul Europei ce va duce în scurt timp la crearea blocului comunist.
Mai mult decât atât, Uniunea Sovietică a fost de acord să se alăture Națiunilor Unite doar cu condiţia, secretă de altfel, ca membrii permanenţi sovietici din Consiliului de Securitate să aibă drept de veto, dându-se astfel și mai mult control sovieticilor pe plan internațional.
Unii istorici sugerează ideea că starea de sănătate precară a lui Roosevelt a fost de vină pentru concesiile făcute rușilor, deși se poate spune și că Roosevelt a vrut să prevină un conflict deschis cu sovieticii, din moment ce Stalin controla cea mai mare parte din estul continentului şi avea o armată de trei ori mai mare decât cea a generalului Eisenhower din toată Europa.
Astfel, la Yalta, cei trei mari lideri mondiali au ratificat înţelegerile anterioare legate de divizarea Germaniei, urmând ca nu peste mult timp, la terminarea războiului să fie formate patru zone de ocupaţie, una pentru fiecare din cele trei naţiuni dominante plus una pentru Franţa, Berlinul urmând de asemenea să fie divizat în patru sectoare, oraşul devenind în final un simbol al războiului rece datorită ridicării zidului Berlinului în 1961.
Majoritatea populaţiei din Europa de Est, printre care și cea românească au privit Conferinţa de la Yalta ca pe un act de trădare din partea occidentalilor, deoarece au lăsat aceste naţiuni la mâna sovieticilor pentru mai bine de 45 de ani.
