Locul de joacă din cartierul Enăchiță Văcărescu a intrat într-un program de reparații


Echipele mixte ale SGU Ploiești, Spații Verzi și Tehnic, au început reabilitarea parcului „Carol Davila” din cartierul Enăchiță Văcărescu.

Lucrările de schimbare a șipcilor rupte ale leagănelor, schimbarea / repararea băncilor deteriorate, schimbarea coșurilor de gunoi și repararea mobilierului de joacă (tobogan, balansoare, leagăne etc.) sunt lucrări ce vor schimba parcul menționat în sens pozitiv.

Echipa de la Spații Verzi a ierbicidat parcarea din apropierea parcului, au tuns gardul viu, au tăiat crengile care atârnau deasupra băncilor din parc, au săpat vegetația din parc, au nivelat și au măturat parcul și aleile, astfel încât copiii din cartierul Enăchiță Văcărescu să poată beneficia de condiții mai bune.

În acest context, Primăria Ploiești continuă să dezvolte parteneriate similare, în vederea realizării, la nivelul comunității locale, a cât mai multor locuri de joacă sau zone de recreere și agrement, moderne și sigure.

Speranța locuitorilor din cartierul menționat este ca noaptea, patrule ale Poliției Locale să-și facă apariția mai des prin zona amintită, astfel încât reprezentanții SGU Ploiești să nu fie nevoiți să revină din două în două săptămâni.

         

Glasul Ploieștean

Next Post

Cetățenii români încorporabili vor trebui să se întoarcă din străinătate în România în maximum 15 zile

mar iul. 12 , 2022
Românii din străinătate vor avea 15 zile la dispoziție să se întoarcă în țara, potrivit unui proiect legislativ postat de MApN pe 5 iulie pe pagina proprie de internet, proiectul fiind forma inițială a unui proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 446/2006. În fond e proiectul pentru […]

Citește și:

Donează!


Susține publicația Glasul Ploieștean accesând link-ul
Vă mulțumim!

This will close in 20 seconds