La ceremonia de depunere a jurământului al președintelui Consiliului Județean Prahova și a consilierilor județeni, a fost invitat și primarul ales al Ploieștiului Mihai Polițeanu.
Printre cei care au luat cuvântul în cadrul ceremoniei de depunere a jurămintelor președintelui și consilierilor județeni, a fost și primarul ales al municipiului Ploiești, Mihai Polițeanu, care, prin discursul acestuia, a pus mare accent pe colaborare între cele două instituții, Consiliul Județean Prahova și Primăria Ploiești.
Iată mesajul primarului ales al Ploieștiului, Mihai Polițeanu:
„Chiar nu aveam de gând să iau cuvântul astăzi, vreau doar un mesaj scurt să dau și mesajul să fie un semnal de invitație la colaborare.
Colaborarea este o necesitate, mai ales având în vedere trecutul relației dintre Primăria Ploiești și Consiliul Județean Prahova, nu doar în ultimii patru ani, ci și în ultimii mulți ani dacă ne uităm în urmă.
Aș vrea să fie clar tuturor că succesul județului înseamnă parțial și succesul Ploieștiului, succesul Ploieștiului înseamnă parțial și succesul județului, dar eșecul județului sau eșecul Ploieștiului înseamnă eșecul partenerilor, iar asta s-a văzut în ultimii ani foarte, foarte clar.
Intenția mea, exprimată până acum, exprimată și în acest moment, este să colaborăm cu onestitate în interesul Ploieștiului și în interesul județului Prahova.
Ploieștiul este inima județului, iar o inimă muribundă înseamnă un județ muribund. Aici nu vorbim de un potențial eșec în cazul în care relațiile nu sunt bune al nostru personal (n.r. Mihai Polițeanu șI Virgiliu Nanu), înseamnă eșecul Ploieștiului și eșecul Prahovei. Acest lucru s-a întâmplat de prea multe ori, prea mult timp și nu trebuie să se mai întâmple.
Felicitări pentru alegerea în funcția de președinte al Consiliului Județean, felicitări tuturor consilierilor județeni de la toate partidele și aștept cu nerăbdare colaborare.”
La rândul său, președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, l-a asigurat pe primarul ales al Ploieștiului, Mihai Polițeanu, de sprijinul acestuia.
“Mulțumesc domnului primar, eu cred că tot timpul am fost un prieten al ploieștenilor, tot timpul am fost alături de ploieșteni și voi fi în continuare, pentru că și Ploieștiul face parte din județul Prahova.
Într-adevăr, nu-mi doresc niciun eșec la Ploiești. Îmi doresc să colaborăm și îmi doresc ca întreg județul Prahova să meargă într-o singură direcție. Așa că, domnule primar, poți să contezi pe tot sprijinul meu!”