Noua conducere a Prefecturii Prahova a depus jurământul. Cătălina Bozianu, Robert Lungu și Mircea Tănase au fost învestiți în funcții


 


Noua conducere a Instituției Prefectului Județului Prahova a depus luni, 2 noiembrie, începând cu ora 9:00, jurământul de învestire în funcție.

Cătălina Bozianu a preluat oficial funcția de prefect al județului Prahova, iar Robert Lungu și Mircea Tănase au fost învestiți în funcțiile de subprefecți.

Ceremonia s-a desfășurat în sistem de videoconferință, simultan cu învestirea altor prefecți și subprefecți din țară.

Cei trei au fost numiți prin hotărâri de Guvern adoptate vineri, 30 octombrie, și publicate în Monitorul Oficial.

Cătălina Bozianu îl înlocuiește pe Daniel Nicodim, în timp ce Robert Lungu și Mircea Tănase preiau funcțiile ocupate anterior de Lucian Moise și Marius Soare.

În total, la nivel național, ceremonia de astăzi a vizat învestirea a 29 de prefecți și 15 subprefecți.

Glasul Ploieștean

Next Post

Veste importantă pentru ploieștenii care au balcoanele închise fără autorizație! Nu se dublează impozitul, iar termenul de 25 august 2027 nu se aplică acestor lucrări

J nov. 5 , 2026
Ministrul PSD al Dezvoltării, Alexandru Stoica a venit cu precizări oficiale privind situația balcoanelor închise fără autorizație de construire. Proprietarii de apartamente din Ploiești pot răsufla ușurați: simpla închidere a balconului unui bloc construit legal nu atrage dublarea impozitului pe apartament și nici plata unor taxe de autorizare de zece […]

Citește și:

Donează!


Susține publicația Glasul Ploieștean accesând link-ul
Vă mulțumim!

This will close in 20 seconds

Glasul Ploieștean
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.