Specializată în floricultură, Antonia Minea și-a urmat visul și a deschis o florărie în Ploiești.
„Minea Flowerust” și-a deschis porțile și așteaptă iubitorii de frumos în locatia de pe str. Malu Roșu, la parterul blocului 101C, chiar lângă măcelăria Pion, zona Profi.
Puteti găsi aici o gamă variată de flori, aranjamente florale, boutique de cadouri, coronițe, lumânări etc. De asemenea, la comandă se execută aranjamente pentru evenimente, nunți, botezuri, sau decorațiuni interioare.
Antonia Minea, specializată în floricultură, a marcat momentul oficial al deschiderii prin prețuri atractive pentru toate ‘”buzunarele”.
Decizia de a deschide o florărie este un vis din copilărie al Antoniei, care a ales să-si îndeplinească dorința de a umple inimile de frumos și bucuria de a oferi celorlalți o fărâmă din frumusețea florilor ce au reprezentat principala atracție pentru această afacere.
Antonia Minea a învatat aceasta „artă a frumosului” prin absolvirea unui curs de floricultură, care a încununat, dacă se poate spune așa, pasiunea din copilărie.
„Această mică afacere de familie este un vis devenit realitate. Alături de Vali (n.r. Valentin Minea), soțul meu, care se ocupă de aprovizionarea cu materia primă, facem pe cât posibil să aducem zâmbete și un strop de bucurie în sufletele celor care iubesc florile, cel puțin așa cum le iubesc eu.” – a declarat pentru Glasul Ploieștean Antonia Minea.
O gamă foarte variată de tipuri de flori poate fi găsită la florăria „Minea Flowerust”, de la flori de interior, flori tăiate, flori în ghiveci, aranjamente, până la decorațiuni interioare sau pentru diferite evenimente.
Așteptările pe care Antonia și Vali Minea le au de la această afacere sunt simple, menite să îi bucure pentru munca pe care doresc să o facă.
„Prețurile sunt variate, accesibile pentru toată plaja socială. Nu sunt prețuri foarte mici, pentru că asta ar impacta și calitatea, nu sunt prețuri nici foarte mari, pentru că nu am construit această mică afacere pentru a ne îmbogăți. Sunt prețuri, din punctul meu de vedere, corecte. Așteptăm, odată cu deschiderea anului școlar, ca doamnele învățător și doamnele profesor să se bucure de tradiționalele buchete de flori primite din partea elevilor.” – a declarat Valentin Minea.
Programul este de Luni până Vineri între ora 09:00 – 18:00, Sâmbăta de la 09:00 – 13:30, iar Duminica este închis.
„Programul nu este unul fix în zilele de sărbătorire a Sfinților, precum și acum la începerea anului școlar, sau în perioada 1 – 8 Martie. Vom avea deschis inclusiv duminică, 8 septembrie, când se sărbătorește Sf. Maria, până târziu, iar luni, 9 septembrie, vom deschide dis-de-dimineață, începând cu ora 06:00”