Tensiune maximă în sectorul bugetar. Conform unor surse sindicale de nivel înalt, o întâlnire crucială de lucru care a reunit liderii tuturor celor cinci confederații reprezentative din România (BNS, CNSLR-Frația, Cartel ALFA, CSDR și Meridian) s-a încheiat recent cu o decizie radicală: blocarea actualului proiect al Legii Salarizării și declanșarea […]

Activitatea în peste 500 de spitale din România va fi întreruptă luni, între orele 09:00 și 11:00, în cadrul unei greve de avertisment organizate de sindicatele din sănătate, nemulțumite de noua formă a legii salarizării. Timp de două ore nu vor fi efectuate consultații, investigații și internări Pe durata protestului, […]

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti reclamă „comportamentul neloial al puterii legislative şi executive faţă de principiile ce guvernează activitatea magistraţilor procurori”. Aceştia susţin că propunerile de modificare ale Legii nr. 303/2022, afectează grav drepturile şi interesele legale, atât ale procurorilor, cât şi ale cetăţenilor, precum […]

Donează!


Susține publicația Glasul Ploieștean accesând link-ul
Vă mulțumim!

This will close in 20 seconds

Glasul Ploieștean
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.