Târgul de Crăciun, o nouă criză administrativă la Ploiești. Primarul Polițeanu dă vina pe PSD, dar uită că sărbătorile de iarnă nu sunt o surpriză în calendar!



Doi ani la rând aceeași firmă din Brașov, doi ani la rând organizare pe ultima sută de metri, iar acum o licitație lansată în pragul sărbătorilor, o nouă controversă și aceeași incompetență.

În loc să explice de ce administrația sa nu a pregătit din timp Târgul de Crăciun, primarul Mihai Polițeanu preferă să transforme problema într-un război politic cu PSD.

Primarul Mihai Polițeanu a descoperit, din nou, pentru a treia oară consecutiv, că organizarea Târgului de Crăciun la Ploiești este o problemă complicată. Mai exact, după doi ani de mandat și al treilea Târg de Crăciun, a descoperit că există termene legale, proceduri administrative, contestații și un Consiliu Local în care proiectele trebuie să obțină voturi.

Numai că există un amănunt pe care edilul pare să îl fi trecut cu vederea: Crăciunul nu este un eveniment apărut pe neașteptate! Data de 25 decembrie este cunoscută de toată lumea, iar sezonul sărbătorilor de iarnă începe, în mod tradițional, odată cu evenimentele dedicate Sfântului Nicolae și deschiderea târgurilor de Crăciun în preajma datei de 6 decembrie.

Așadar, nu vorbim despre o calamitate, despre o situație imprevizibilă sau despre un eveniment care a apărut peste noapte. Vorbim despre o activitate care se repetă anual din perioada Imperiului Roman, anul 336 și până în prezent, pentru care o administrație responsabilă ar trebui să înceapă pregătirile cu luni înainte. Când spunem administrație nu ne referim la funcționarii din aparatul primarului, aceștia execută și pun în practică viziunea primarului, atunci când aceasta există!

Totuși, la Ploiești, asistăm la aproape aceeași poveste pentru al treilea sezon consecutiv: întârzieri, controverse, dispute politice, soluții găsite în ultimul moment și aruncarea vinei la altul. Filmul acesta parcă îl vedem la televizor de la instalarea noului guvern unde actorii critici sunt cei de la USR.

Doi ani de experiență, dar nicio lecție învățată

În noiembrie 2024, primarul Mihai Polițeanu iniția un proiect de hotărâre prin care propunea încheierea unui protocol de colaborare între Municipiul Ploiești, municipiul participând financiar cu puțin peste 11.500 lei, Consiliul Județean Prahova cu o participare financiară de aproape 85.000 lei și firma Autentic Technology & Events SRL, din Brașov, în calitate de organizator și încasator al fondurilor publice puse la dispoziție de către cele două instituții publice. Atunci a fost bun PSD?

Hotărârea Consiliului Local nr. 546 din 14 noiembrie 2024 a aprobat această colaborare, iar firma brașoveană a ajuns să organizeze Târgul de Crăciun din Ploiești, unde, comercianții care au închiriat căsuțe din lemn pentru a-și vinde produsele tradiționale românești, au plătit acestei societăți Autentic Technology & Events SRL câte 2500 euro pentru o căsuță.

Un detaliu interesant, relatat chiar la momentul respectiv de presa locală, a fost că firma își promovase deja evenimentul și anunțase închirierea spațiilor comerciale înainte ca proiectul de colaborare să fie aprobat de Consiliul Local, chiar încasând de la unii producători și avansul.

Cu alte cuvinte, lucrurile erau deja aranjate între firma Autentic Technology & Events SRL și primarul Polițeanu, în timp ce autoritatea locală încă parcurgea etapele administrative legale.

În 2025, povestea s-a repetat. Aceeași societate, Autentic Technology & Events SRL, a revenit pentru organizarea târgului, de data aceasta tarifele pentru căsuțele închiriate comercianților pentru perioada de desfășurare a Târgului mărindu-se la 4000 euro pentru o căsuță. Mai mult, în noiembrie 2025, presa relata că firma era singura care depusese o solicitare pentru organizarea Târgului, iar discuțiile din comisiile Consiliului Local fuseseră amânate din cauza unor debite neîncasate aferente evenimentelor precedente către Primăria Ploiești / SGU Ploiești.

Așadar, administrația avea deja experiența unui sezon în care au existat controverse privind colaborarea cu organizatorul și obligațiile financiare asociate evenimentelor.

Era suficient pentru ca, în 2026, procedura să fie pregătită din timp, cu toate verificările necesare, astfel încât Ploieștiul să nu ajungă din nou în pragul sărbătorilor fără o soluție clară, dar nu s-a întâmplat așa. Aceeași firmă Autentic Technology & Events SRL din Brașov, aceeași preferință a primarului Polițeanu, aceeași combinație pe banii ploieștenilor.

Relația primarului Mihai Polițeanu cu societatea Autentic Technology & Events SRL.

Nu discutăm despre o firmă care a apărut întâmplător în peisajul organizării evenimentelor din Ploiești. Este societatea care a organizat târgurile din ultimii doi ani și față de care primarul și-a exprimat public aprecierea.

În 2024, colaborarea a fost aprobată prin protocol, iar în sezonul 2025–2026 aceeași societate a organizat din nou evenimentul.

În noiembrie 2025, publicațiile locale au relatat și despre problemele privind plata unor utilități și despre debite rămase de clarificat în legătură cu evenimentele precedente din 2024, iar aceste aspecte trebuiau lămurite înainte de orice nouă colaborare.

Cu toate acestea, în 2026, primarul nu doar că a continuat să susțină ideea unui organizator privat, în loc să apeleze la societatea Consiliului Local Ploiești, SGU Ploiești, pentru organizarea acestui târg, ci a încercat să obțină o concesionare pe termen lung. Potrivit informațiilor publicate de PHonline.ro, proiectul inițial prevedea concesionarea organizării Târgului de Crăciun pentru patru ani. Majoritatea consilierilor locali nu a fost de acord cu această variantă. Amendamentul prin care durata concesiunii a fost redusă la un singur sezon a fost adoptat cu 17 voturi pentru și trei împotrivă.

Este legitim ca ploieștenii să întrebe: de ce atâta insistență pentru un contract multianual, în condițiile în care aceeași firmă organizase deja două ediții și existau întrebări publice privind modul defectuos de desfășurare a colaborărilor anterioare? Nu ar fi fost mai sănătos pentru interesul public să existe o competiție reală, organizată din timp, fără ca primarul să pară atât de atașat de un anumit operator economic?

Când incompetența este “atuul”, vina ajunge la adversarii politici

Cronologia prezentată chiar de primar este grăitoare:

  • Pe 23 octombrie a fost introdus pe ordinea de zi proiectul privind aprobarea caietului de sarcini.
  • Pe 27 octombrie ședința nu a avut cvorum.
  • Pe 28 octombrie proiectul a fost adoptat, după modificări.
  • Documentația procedurii a fost publicată în SEAP abia pe 2 noiembrie, iar termenul inițial pentru depunerea ofertelor a fost stabilit pentru 12 noiembrie ora 10:00, ulterior fiind publicat pe site-ul Primăriei Ploiești un nou termen de depunere, 17 noiembrie ora 15:30.

Cu alte cuvinte, primarul Polițeanu a ajuns să organizeze o procedură competitivă pentru unul dintre cele mai importante evenimente publice ale anului în luna noiembrie, cu numai câteva săptămâni înainte de perioada în care târgul ar trebui să fie funcțional. Este greu de înțeles de ce o asemenea procedură nu a fost pregătită din vară sau chiar mai devreme, sau poate chiar și-a dorit ca această procedură să ajungă din nou o urgență și să facă din nou o achiziție directă.

Consilierii locali au responsabilitatea propriilor voturi și trebuie să răspundă pentru eventualele blocaje politice, dar în această situație Consiliul Local este exonerat de orice vină, primarul Polițeanu având responsabilitatea executivă a acestei situații neputând transfera asupra Consiliului Local răspunderea pentru lipsa de anticipare, mai ales că nu este prima dată când primarul Polițeanu ajunge în această situație.

Contestația procedurii de atribuire a contractului

În centrul scandalului actual se află Zebra Events SRL, societate despre care primarul afirmă că este deținută și administrată de Andrei Theodor Georgescu, președintele TSD Prahova.

Edilul susține că depunerea contestației la CNSC, cu numai câteva ore înainte de termenul limită ar fi urmărit blocarea procedurii și compromiterea organizării târgului.

La rândul său, Andrei Georgescu a respins acuzațiile și a susținut că societatea și-a exercitat un drept perfect legal. Acesta a ridicat, de asemenea, întrebări privind apropierea și colaborarea primarului Polițeanu cu firma Autentic Technology & Events.

Primarul Polițeanu ar trebui să cunoască legea și să știe că o contestație depusă la CNSC nu reprezintă, prin ea însăși, dovada unui sabotaj politic, așa cum susține el. Este o cale legală de atac, a oricărei personae juridice, iar temeinicia ei trebuie stabilită de instituția competentă, nicidecum de cel pârât.

Mai mult, Legea nr. 101/2016 prevede la articolul 22 că suspendarea procedurii poate fi dispusă de CNSC, în condiții bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, la cererea persoanei interesate. Prin urmare, simpla depunere a contestației nu trebuie confundată automat cu o suspendare.

Persoana fizică Mihai Polițeanu poate critica demersul, poate prezenta documente și poate susține că există interese politice în spatele acestuia, dar Primarul Mihai Polițeanu, omul politic Mihai Polițeanu, nu poate transforma propriile suspiciuni în verdict.

Glasul Ploieștean

Citește și:

Donează!


Susține publicația Glasul Ploieștean accesând link-ul
Vă mulțumim!

This will close in 20 seconds

Glasul Ploieștean
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.