Viorel Cataramă: Nu poti să îți ataci partenerul de guvernare, dar să te lași înjurat de adversar. Nu poti acuza PSD pentru decizia CCR. Ciucă nu e credibil


Omul de afaceri Viorel Cataramă, membru PNL, se declară dezamăgit în privința felului în care PNL și conducerea lui acționează în aceste zile.

El susține că partidul trebuie să aleagă dacă e la putere sau în opoziție și să acționeze ca atare. În opinia lui este falimentar să își ataci partenerul de guvernare (acuzându-l de o ipotetică implicare în decizia CCR) și să nu ripostezi la atacurile USR în numele ”unității dreptei”.

”Coaliția de guvernare se oprește aici, așa spune dl. Nicolae Ciucă, președintele PNL!

Minunat, este un anunț așteptat de mulți români, dar este credibil acest mesaj?

Așa cum este prezentat și argumentat, nu!

Pentru a fi pe deplin credibil, ar trebui îndeplinite cumulativ 2 condiții:

1. PNL să iasă imediat de la guvernare

și

2. PNL să anunțe public că, indiferent de rezultatul alegerilor, nu va participa la viitoarea guvernare alături de PSD

Niciuna dintre aceste condiții nefiind îndeplinite, indiferent de explicații, mesajul nu este de natură să convingă și să atragă voturi suplimentare, este posibil să existe chiar un efect contrar.

Pe de altă parte, asistăm la atacuri în cascadă ale dnei Elena Lasconi la adresa PNL și a președintelui Nicolae Ciucă!

Aici, abordarea liberalilor este diferită, dar tot defavorabilă partidului.

Ni se spune că PNL înțelege să nu răspundă la atacurile USR ca să nu divizeze dreapta!

Păi, dreapta este divizată în pricipal din cauza PNL, deoarece califică și certifică că un partid de stânga (USR) este de dreapta!

Bref, te lași înjurat de un inamic fără să ripostezi doar ca să-i câștigi bunăvoința, în timp ce îți ataci un partener, punându-i în spate o vină care nu este probată (nu poți acuza PSD că este în spatele deciziei CCR, doar pe baza unor supoziții)!

O concluzie este certă: PNL are consultanți slabi!”, scrie el pe pagina lui de facebook.

Glasul Ploieștean

Next Post

Apare documentarul care promite să dezvăluie o cu totul altă poveste a lui Vlad Țepeș: Unde se află, de fapt, mormântul lui Dracula

mar oct. 8 , 2024
Misterul contelui Dracula ar putea fi dezvăluit la poalele Vezuviului. De fapt, toate urmele acestei legende duc la Napoli, la minunatul Complex Monumental Santa Maria La Nova, unde, conform unor studii, s-ar afla mormântul lui Vlad Țepeș, loc în  care, în data de 8 octombrie va avea loc premiera documentarului Vampires by Chance, […]

Citește și:

Donează!


Susține publicația Glasul Ploieștean accesând link-ul
Vă mulțumim!

This will close in 20 seconds