Un ploieștean s-a trezit în situația în care figurează pe listele DSP Prahova ca fiind proaspăt revenit în țară, din Danemarca, doar că acesta nu a ieșit din țară anul acesta și nici Danemarca nu a vizitat-o niciodată.
Pe bună dreptate, având în vedere restricțiile impuse de autorități celor care revin în țară, dacă era legitimat în afara domiciliului, ploieșteanul Bogdan Dumitrașcu se întreabă dacă era pasibil de un dosar penal.
Bogdan Dumitrașcu spune în postarea de pe Facebook că se gândește să acționeze DSP Prahova în instanță, având în vedere nerespectarea normelor GDPR și prelucrarea datelor personale ale acestuia fără acord.
„Mă abțin să folosesc cuvinte vulgare, deși DSP Prahova și incompetenții de acolo ar merita-o pe deplin.
Azi am aflat, “pe surse” că numele meu, CNP-ul, adresa de domiciliu figurează pe listele DSP Prahova ca fiind întors din Danemarca și în izolare. Am sunat la mai sus numita instituție și mi s-a confirmat acest lucru.
FAPT: Anul acesta nu am părăsit țara. Danemarca nu am văzut-o niciodată.
FAPT 2: În cele 2 săptămâni în care am ales să stau acasaă de bunăvoie, ascultând mesajul autorităților, eu figuram FĂRĂ SĂ ȘTIU în evidența DSP. Ceea ce înseamnă că eram pasibil de deschiderea unui dosar penal în cazul în care eram găsit pe stradă.Asta din cauza prostiei reprezentanților DSP Prahova.
– Cum au ajuns datele mele eronat la DSP (inclusiv CNP ul și adresa mea de domiciliu)? Normele GDPR unde sunt? Cine a folosit și de ce, fără acordul meu, datele mele personale?
– CÂTE ALTE ASTFEL DE CAZURI SE ÎNTAMPLĂ ÎN ȚARĂ FĂRĂ ȘTIREA CELOR CARE SUNT ÎNSCRIȘI ERONAT?
– Mai pot oare să am încredere că cifrele înaintate de autorități sunt reale?
– Cine plătește pentru încurcătura asta și pentru faptul că eu pot fi cercetat penal pentru o încurcătură a autorităților? Mai mult…ajungeam în carantină forțat, lângă oameni posibil infectați…dintr-o prostie a unora de la DSP. What the f..k
Tocmai ce Dan Ioniță, directorul DSP Prahova, și-a arătat măsura incompetenței și și-a dat demisia. Se spune ca Bogdan Nica va reveni la conducerea instituției.
Ce părere aveți despre acest lucru, domnule Bogdan Cristian Nica și cum considerați că puteți repara eroarea la adresa mea?
Să mai am încredere în autoritățile care susțin că acum lucrează pentru siguranța mea?
Următorul pas: Voi face plângere penală. Toți proștii trebuie să platească măsura prostiei.
UPDATE: Stați liniștiți, nu m-a căutat nimeni la domiciliu să se asigure că respect izolarea.” – a fost mesajul disperat al ploieșteanului Bogdan Dumitrașcu postat pe Facebok.