BIROUL ELECTORAL CENTRAL – Comunicat privind candidatură ELENA VALERICA LASCONI


Comunicat de presă

Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 13.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură a doamnei Elena Valerica Lasconi, desemnată de partidul Uniunea Salvați România (USR) pentru funcția de Președinte al României.

Odată cu propunerea de candidatură a fost transmis spre analiză și semnul electoral pe care partidul Uniunea Salvați România (USR) dorește să îl utilizeze în cadrul alegerilor prezidențiale.

În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (2) și art. 30 alin. (6) din Legea nr. 370/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Biroul Electoral Central urmează să analizeze și să se pronunțe cu privire la îndeplinirea condițiilor de legalitate pentru înregistrarea candidaturii si a semnului electoral.

Decizia BEC privind înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturii și a semnului electoral va fi adusă la cunoștința publicului conform prevederilor legale.

Glasul Ploieștean

Next Post

BIROUL ELECTORAL CENTRAL – Comunicat privind candidatura lui CRISTIAN VASILE TERHEȘ

vin mart. 14 , 2025
Comunicat de presă Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 13.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură a domnului Cristian Vasile Terheș, desemnat de Partidul Național Conservator Român (PNCR) pentru funcția de Președinte al României. Odată cu propunerea de candidatură a […]

Citește și:

Donează!


Susține publicația Glasul Ploieștean accesând link-ul
Vă mulțumim!

This will close in 20 seconds

Glasul Ploieștean
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.