De la 1 ianuarie 2026 românii nu vor mai putea călători în țările UE cu buletinul obișnuit, ci doar cu cel electronic


Regulile de călătorie în statele Uniunii Europene se vor modifica.

Românii nu vor mai putea folosi cărțile de identitate simple pentru a călători pe teritoriul statelor Uniunii Europene. Aceștia vor avea nevoie de cărți de identitate electronice, cu cip, sau de pașapoarte. Documentele simple, care nu au suport electronic, nu mai pot înlocui pașaportul conform noilor reglementări.

Autoritățile europene au impus noi standarde de securitate pentru a evita falsificarea cărților de identitate simple. Documentele fără cip, sunt considerate vulnerabile la falsificare și din acest motiv au fost eliminate și nu mai pot fi utilizate la călătorii în străinătate.

„Actele de identitate emise cetățenilor români trebuie să respecte standardele europene pentru a permite exercitarea dreptului la libera circulație pe teritoriul statelor membre. În aceste condiții, cartea electronică de identitate a fost proiectată să corespundă standardelor europene, care impun existența unui suport de stocare electronic”, a subliniat Claudiu Giulescu, șef al Direcției pentru Evidența Populației.

Noile reglementări vor intra în vigoare din 2026. Cei care vor să călătorească în străinătate, dar nu vor să renunțe la vechea carte de identitate vor trebui să-și facă un pașaport.

Cei care dețin cărți de identitate simple, emise începând cu 1997,  le mai pot folosi ca document de călătorie până la expirare sau, cel mai târziu până în 2031. După această dată, doar buletinele electronice vor fi acceptate la frontieră.

Până în vara anului 2026, emiterea cărții de identitate cu cip este gratuită. Ulterior, cei care doresc să obțină un astfel de document vor trebui să plătească o taxă de 68 de lei.

Glasul Ploieștean

Citește și:

Donează!


Susține publicația Glasul Ploieștean accesând link-ul
Vă mulțumim!

This will close in 20 seconds

Glasul Ploieștean
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.