Marcel Ciolacu: Anularea dobânzilor și penalităților pentru datornici, în transparență publică


Premierul Marcel Ciolacu anunță, luni, că proiectul care prevede anularea dobânzilor și penalităților celor cu datorii la stat dacă plătesc aceste restanțe până pe 25 noiembrie va fi pus în tranparență decizională.

„Azi (luni – n.r.) va fi pusă în transparență publică și actul normativ prin care luăm o serie de măsuri pentru a aduce venituri în plus la buget. Anulăm dobânzile și penalitățile celor cu datorii la stat dacă plătesc aceste restanțe până pe 25 noiembrie”, spune, la începutul ședinței de Guvern, Marcel Ciolacu.

El afirmă că proiecul prevede „și o măsură în premieră după Revoluție”.

„Răsplătim și contribuabilii corecți, cu taxele la zi! Astfel, de luna următoare, ei primesc o bonificație de 3%, deci plătesc mai puțin către stat. Consider că este forma cea mai firească prin care arătăm un semn de apreciere pentru toți contribuabilii onești din această țară”, încheie Ciolacu.

Glasul Ploieștean

Next Post

Apple a lansat iPhone 16, cu noul soft AI based al companiei. Cum arată și cât costă noile telefoane

mar sept. 10 , 2024
Într-un eveniment organizat luni la sediul companiei şi transmis online, Apple a prezentat noile smartphone-uri care compun seria iPhone 16. Întocmai ca în anii trecuţi, noua generaţie este compusă şi ea din patru modele, iPhone 16 (6,1 inch), iPhone 16 Plus (6,7 inch), iPhone 16 Pro (6,3 inch) şi iPhone […]

Citește și:

Donează!


Susține publicația Glasul Ploieștean accesând link-ul
Vă mulțumim!

This will close in 20 seconds