Veste cutremurătoare pentru familia Petrolului la acest început de an!
S-a stins din viață, la vârsta de 73 de ani, Decu Crângașu, fost jucător de glorie al Petrolul Ploiești în anii ‘70-80, dar și membru fondator al ACS Petrolul 52, fiind, astfel, unul dintre cei care au contribuit din plin la renașterea clubului, în 2016.
Nascut pe 5 mai 1951, Decu Crângașu a inceput să practice fotbalul la Petrolul Ploiești, aici unde a parcurs, practic, toate etapele, de la copii și juniori până la echipa de seniori. A disputat, pentru Petrolul, 220 de jocuri oficiale oficiale (162 în Divizia A, 47 în Divizia B și 11 în Cupa României), marcând 30 de goluri (18 în Divizia A, 9 în Divizia B și 3 in Cupa României).
Cel care l-a debutat în Divizia A a fost marele Ilie Oană, pe 30 martie 1969, într-un meci Petrolul – FC Argeș, iar ultima apariție oficială în „galben-albastru” s-a consemnat pe 8 decembrie 1985 (FC Petrolul – Universitatea Cluj), sub comanda lui Mircea Dridea.
De-a lungul carierei, Decu Crângașu a mai evoluat pentru Poli Timișoara, UMT Timișoara, CFR Timișoara și Chimia Brazi, iar ca antrenor le-a pregătit pe Poiana Câmpina, Conpet Ploiești sau Chimia Brazi, ocupând, totodată, și funcții administrative în domeniul sportului, precum cele de presedinte al clubului Conpet Ploiești sau director al Clubului Sportiv Municipal Ploiești.
Rămâi cu bine, Decu Crângașu!
Condoleanțe familiei îndoliate!