Nicușor Dan a depus jurământul de Președinte al României


Nicușor Dan a devenit, luni, oficial, președinte al României, după ce a depus jurământul în fața deputaților și senatorilor, reuniți într-o sedință comună.

În jurul orei 13.30, el a ajuns la Palatul Cotroceni, a avut loc o ceremonie militară, predum și una de predare-primire a mandatului împreună cu Ilie Bolojan.

„Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!” – a rostit Nicuşor Dan, în plenul Parlamentului, după intonarea imnului naţional şi după ce preşedintele Curţii Constituţionale, Marian Enache, a prezentat hotărârea de validare a rezultatului alegerilor prezidenţiale.

Foto: Inquam Photos / George Călin

El a jurat cu mâna dreaptă pe Biblie şi Constituţie.

La şedinţă au fost invitaţi reprezentanţii Executivului, foştii şefi ai statului, Casa Regală, reprezentanţii instituţiilor publice, europarlamentari.

Au participat şi Roxana Mînzatu, vicepreşedinte executiv, Comisar european pentru drepturi sociale şi Iulia Ramona Chiriac, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti.

”Voi fi un preşedinte deschis la vocea societăţii”

Noul preşedinte al României, Nicuşor Dan, a declarat, în cadrul şedinţei solemne a Parlamentului în care a depus jurământul, că statul român are nevoie de „o schimbare fundamentală”, în limitele statului de drept.

El i-a îndemnat pe români să continue să pună o presiune „pozitivă” asupra instituţiilor statului, astfel încât acestea să se reformeze. Totodată, acesta a oferit asigurări că va fi un preşedinte „deschis” la vocea societăţii.

Vă mulţumesc pentru dezbaterea impresionantă pe care aţi avut-o în ultimele săptămâni, indiferent de cauza pe care aţi susţinut-o. Români din România, români din diaspora, români din Republica Moldova – mulţi oameni care nu s-au mai pronunţat vreodată pe politică s-au exprimat acum, arătând că sunteţi interesaţi de direcţia în care merge România. Societatea românească şi-a demonstrat ei înseşi că este vie şi puternică.

Statul român are nevoie de o schimbare fundamentală, bineînţeles în limitele statului de drept. Şi vă invit să continuaţi să fiţi implicaţi, cu toată forţa socială pe care aţi dovedit-o, pentru a pune presiunea pozitivă pe instituţiile statului român, pentru ca acestea să se reformeze. Şi vă asigur că voi fi un preşedinte deschis la vocea societăţii şi partener cu societatea”, a spus Nicuşor Dan, în cadrul ceremoniei depunerii jurământului.

Partenera preşedintelui Nicuşor Dan a lipsit de la ceremonia de învestire a acestuia, întrucât mezinul familiei este bolnav

Mirabela Grădinaru, partenera preşedintelui Nicuşor Dan, a lipsit de la ceremonia de învestire a acestuia, întrucât mezinul familiei este bolnav.

Informaţia a fost dată chiar de către Nicuşor Dan, care a spus că şi-a început ziua ducându-şi fiica la şcoală.

Aheea, fica sa, a venit la Parlament separat, direct de la şcoală.

Întrebat cum s-au obişnuit copiii săi cu această schimbare, Nicuşor Dan a răspuns: `Trebuie să-mi daţi puţin timp ca să vorbesc cu ei şi să-i întreb”, adăugând că şi-a început ziua ducându-şi fiica la şcoală.

În ceea ce priveşte locuinţa de serviciu, Nicuşor Dan a spus că a avut „un armistiţiu” cu SPP până pe 15 iunie, cand se termină şcoala şi apoi va mai vedea.

„O să vedem dacă rămânem în cartier, cel puţin, aşa cum, am promis fetiţei”, a spus Nicuşor Dan, potrivit News.so.

”Să terminăm urgenţele astea cu Guvernul şi după aceea vom vedea”, a completat preşedintele ales, Nicuşor Dan, care a depus jurământul în faţa camerelor reunite ale Parlamentului.

Cine au fost ”marii” absenți de la ceremonia depunerii jurământului lui Nicușor Dan în Parlament

Printre cei care au fostprezenți în Parlament, la ceremonia depunerii jurământului în fața senatorilor și deputaților s-au aflat foștii președinți ai României, Traian Băsescu și Emil Constantinescu, dar și MS Principesa Margareta, Custodele Coroanei.

Foto: Inquam Photos / George Călin

În schimb, au fost invitați, dar au lipsit, următoarele persoane:

– fostul președinte al României Klaus Iohannis
– fostul președinte al României Ion Iliescu
– Elena Costache, președintele CSM
– generalul Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării
– Gabriela Firea, europarlamentar PSD
– Andi Cristea, europarlamentar PSD

Al 5-lea președinte al României de după 1989

Nicușor Dan este al 5-lea președinte al României de după 1989, fiind primul independent care ajunge șef de stat.

Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului. Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive.

Preşedintele României îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de Preşedintele nou ales.

”Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate”, prevede Constituţia.

Foto: Inquam Photos / George Călin

 

Glasul Ploieștean

Next Post

Grindeanu despre negocieri: „Noi nu pretindem în acest moment absolut nimic”

lun mai 26 , 2025
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, spune că social-democrații vor participa la discuțiile pentru formarea unui guvern cu un „mandat deschis”, fără să pretindă nimic în acest moment. PSD a votat, în ședința de luni, un nou purtător de cuvânt, în persoana deputatului Florin Manole, a anunțat Grindeanu. Întrebat ce […]

Citește și:

Donează!


Susține publicația Glasul Ploieștean accesând link-ul
Vă mulțumim!

This will close in 20 seconds

Glasul Ploieștean
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.