Protocol pentru construirea a trei pasaje pe DN1, pe Valea Prahovei, din fonduri europene


Consiliul Judeţean Prahova şi CNAIR au semnat ieri (n.r. 02 august  2022) un protocol pentru construirea a trei pasaje rutiere pe Valea Prahovei, dintre care două în Sinaia, peste DN1, şi unul în Azuga, pe sub drumul naţional. Finanţarea urmează să fie asigurată din fonduri europene.

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, a semnat ieri (n.r. 02 august  2022) un protocol de colaborare cu reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere în vederea realizării a trei pasaje rutiere pe Drumul Naţional, la Sinaia şi Azuga, a anunţat instituţia într-un comunicat de presă.

“Obiectivele propuse reprezintă priorități ale administrației județului și au ca scop fluidizarea traficului pietonal, fluidizarea traficului urban și creșterea vitezei de transport prin descongestionarea traficului de tranzit, reducerea consumului de carburant, reducerea accidentelor rutiere și a aglomerației urbane pe Valea Prahovei”, se arată în comunicatul transmis de CJ Prahova.

Pasajele rutiere vor fi situate la intersecția DN 1 cu Bulevardul Republicii (Sinaia Sud), la intersecția DN 1 cu Bulevardul Ferdinand (Sinaia Nord) şi la intersecția DN 1 cu Strada Prahovei (Azuga).

“Scopul protocolului îl constituie asigurarea conlucrării între parteneri în vederea realizării proiectelor de infrastructură amintite. Dintre sarcinile care revin CJ-ul se regăsesc cele privind derularea procedurilor de achiziţie, monitorizarea şi implementarea proiectului, recepţia lucrărilor, monitorizarea pe perioada de garanţie ş.a. Finanțarea lucrărilor este asigurată din Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020”, se mai arată în comunicatul de presă transmis de Consiliul Judeţean Prahova.

Glasul Ploieștean

Next Post

Primăria Ploiești nu acceptă soluția propusă de Consiliul Județean Prahova în scandalul legat de lipsa apei calde

vin aug. 5 , 2022
Aleșii locali ploieșteni au fost convocați, joi, la o ședință informală pe tema lipsei apei calde din municipiu, însă pentru încă o dată, în ultimele două zile, nu s-a ajuns la nicio concluzie cu privire la soluția care ar conduce la ieșirea din criză. Primăria Ploiești a lansat un nou […]

Citește și:

Donează!


Susține publicația Glasul Ploieștean accesând link-ul
Vă mulțumim!

This will close in 20 seconds