S-a schimbat ora partidei dintre Petrolul Ploiești și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe


Modificare de oră pentru partida dintre FC Petrolul și  Sepsi OSK Sfântu Gheorghe! Clubul a emis următorul comunicat:

Întâlnirea de duminică, 31 iulie, ce se va disputa pe „Ilie Oană”, va începe la ora 18:00 și nu la 18.30, așa cum a fost programată inițial.

Modificarea a fost operată de către LPF, ca urmare a stabilirii jocurilor pe care echipele din România le vor susține, la mijlocul săptămânii viitoare, în Conference League.

Biletele se găsesc pe www.entertix.ro și la casa stadionului „Ilie Oană”.

Sâmbătă, 30 iulie: 10.00 – 20.00.
Duminică, 31 iulie: 10.00 – 18.00.
Cu toții pe stadion! Hai Petrolul!

Glasul Ploieștean

Next Post

Dubele, microbuzele şi autobuzele, interzise pe timpul nopţii în parcările de la bloc şi pe trotuare

sâm iul. 30 , 2022
Aleşii locali au aprobat, vineri, proiectul privind interzicerea parcării, pe timp de noapte, a dubelor, autobuzelor şi microbuzelor în parcările de la bloc din municipiul Ploieşti. Este interzisă parcarea acestor mijloace auto şi pe trotuare. În cazul în care deţinătorii parchează aceste vehicule la bloc, dar şi pe trotuare, în […]

Citește și:

Donează!


Susține publicația Glasul Ploieștean accesând link-ul
Vă mulțumim!

This will close in 20 seconds