FC Petrolul primește vizita campioanei FCSB, astăzi, de la ora 20.30, într-un meci extrem de important în lupta pentru play-off-ul Superligii.
„Lupii” au nevoie de un rezultat pozitiv pentru a rămâne în plasa Rapidului, formație desprinsă la trei puncte după victoria din etapa aceasta, și nu se sperie de faptul că vor întâlni una dintre echipele puternice ale campionatului. „Este un meci împotriva unui adversar redutabil, poate cea mai bună echipă a momentului în România, dar trebuie să trecem peste toate. E vorba acum, de ambiție, pentru că jucăm acasă și sper ca stadionul să fie plin, pentru că avem nevoie de ajutorul fanilor ca să scoatem un rezultat pozitiv”, a spus Adrian Mutu.
„ FCSB are jucatori de valoare, nu putem să negăm asta, și, cu siguranță, va veni aici să câștige. Trebuie să ne ridicăm la nivelul așteptărilor și să le arătăm suporterilor noștri că suntem dispuși să dăm 100% pentru un rezultat bun. Va fi foarte important să nu pierdem”, a continuat tehnicianul „galben-albaștrilor”. „Avem nevoie de un echilibru în joc, astfel încât să facem cât mai bine ambele faze. Cu siguranță vom avea și noi șansele noastre, dar trebuie să fim concentrați, să avem luciditate în fața porții și să dăm gol atunci când se ivește ocazia, lucru pe care nu l-am făcut, de exemplu, la Constanța. Mă bazez pe echipă, să aibă reacție și să fie lovită în orgoliu, așa cum am fost și eu, pentru că nu-mi place să pierd, și vreau să le transmit și lor mentalitatea și sentimental de învingător. Firesc, în fotbal se întâmplă să pierzi, dar important este să înveți din greșeli și să nu le mai repeți”, a conchis Mutu.
„Știm că meciul de mâine va fi unul foarte greu. FCSB este una dintre cele mai bune echipe din România, dar sper să câștigăm punct sau puncte. Atmosfera este foarte bună, chiar dacă am pierdut etapa trecută, dar mâine avem șansa să ne revanșăm și vom face tot ce depinde de noi ca să reușim asta”, a fost de părere și Christian Irobiso, cel care, la rândul său, a prefațat confruntarea cu FCSB.
Pentru jocul cu FCSB, petroliștii nu pot conta pe Paul Papp, suspendat după ce, la Constanta, a ajuns la cartonașul stagional cu numărul 9. În rest, staff-ul tehnic al „lupilor” are la dispoziție efectivul pe care a contat în 2025, așteptând un verdict și în ceea ce-l privește pe Bălbărău, portarul acuzând o accidentare la picior chiar înaintea confruntării cu Farul.
Pentru meciul de astăzi, biletele sunt disponibile on-line, pe www.iabilet.ro, precum și la casa stadionului „Ilie Oană”.
Întâlnirea va fi condusă de către o brigadă alcătuită din Marian Barbu (Făgăraș) – Adrian Vornicu (Iași) și Imre-Laszlo Bucsi (Sf. Gheorghe). Arbitru de rezervă: Andrei Antonie (București). Arbitru VAR: Ovidiu Hațegan (Arad). Arbitru AVAR: Florian Alexandru Vișan (Galați). Observatori: Marian Salomir (Cluj) și Paul Mincu (București).