VIDEO: Virgiliu Nanu, președintele Consiliului Județean Prahova, controale luni noaptea, pe drumurile din județ. Ninsoare viscolită în mai multe zone


Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Nanu, în acțiune pe teren pentru gestionarea situației meteorologice extreme!

„Am dat ordin pentru o intervenție rapidă și eficientă, pentru că, în cazul în care așteptăm ca zăpada să se depună într-un strat gros, drumurile județene vor deveni impracticabile, iar siguranța cetățenilor va fi pusă în pericol. Acum, mă aflu în zona Olari, unde se lucrează deja la dezăpezirea drumurilor, și voi continua inspecția în sudul județului, în direcția Drăgănești”, a declarat președintele Virgiliu Nanu, luni noapte.

Autoritățile au mobilizat utilaje pentru a menține drumurile principale deschise circulației. În aceste condiții, prioritatea rămâne intervenția pe drumurile județene cele mai expuse, pentru a evita blocajele și incidentele rutiere.

„În această perioadă dificilă, colaborăm strâns cu toți cei implicați în gestionarea situației de urgență, inclusiv echipele de la drumuri și autoritățile locale, pentru a asigura că traficul nu va fi afectat în mod grav”, a adăugat Virgiliu Nanu.

Județul Prahova se află sub incidența unui cod galben de viscol, iar autoritățile recomandă prudență în trafic și evitarea deplasărilor pe drumurile județene atunci când condițiile meteorologice se înrăutățesc.

Au fost verificate DJ101D la ieșire din Olarii Vechi, DJ100B între Lacul Turcului și Gherghița, DJ 147, DJ 100E (Poiana Câmpina – Provița de Jos), DJ 710 – comuna Adunați, împreună cu primarul comunei Drăgănești străzile comunale secundare și DJ 101F.

Alături de președintele Consiliului Județean Prahova au fost prezenți și vicepreședintele Daniel Soare, primarul comunei Drăgănești – Ionuț Toma, dar și Șeful Serviciului Urmărire Lucrări Publice din cadrul aparatului de specialitate, Daniel Dobre.

 

Glasul Ploieștean

Next Post

Schimbări în noul cod rutier. S-a modificat numărul de kilometri cu care poți circula peste limita de viteză, fără să iei amendă

mie feb. 19 , 2025
Schimbări în noul cod rutier. S-a modificat numărul de kilometri cu care poți circula peste limita de viteză, fără să iei amendă. Depășirea limitei de viteză este una dintre cele mai frecvente abateri în trafic. Totuși, noile reglementări din Codul Rutier permit șoferilor să depășească limita de viteză cu până […]

Citește și:

Donează!


Susține publicația Glasul Ploieștean accesând link-ul
Vă mulțumim!

This will close in 20 seconds