ULTIMA ORĂ: Rusia a pus România pe lista țărilor „NEPRIETENOASE”


România a fost inclusă, oficial, pe lista statelor și teritoriilor străine care comit acțiuni neprietenoase împotriva Rusiei, a companiilor și a cetățenilor acesteia. Documentul a fost dat publicității, luni, de către guvernul de la Moscova.

România nu este indicată nominal, ci este inclusă în categoria statelor UE, declarate in corpore drept ostile Moscovei.

Pe listă se mai află Statele Unite și Canada, Marea Britanie (inclusiv Jersey, Anguilla, Insulele Virgine Britanice, Gibraltar), Ucraina, Muntenegru, Elveția, Albania, Andorra, Islanda, Liechtenstein, Monaco, Norvegia, San Marino, Macedonia de Nord, precum și Japonia, Coreea de Sud, Australia, Micronezia, Noua Zeelandă, Singapore și Taiwan (considerat un teritoriu al Chinei, dar condus de propria administrație din 1949), potrivit agenției TASS.

Țările și teritoriile menționate în listă au impus sau s-au alăturat sancțiunilor împotriva Rusiei după demararea unei „operațiuni militare speciale a Forțelor Armate Ruse în Ucraina”, sintagma folosită de Moscova pentru invadarea Ucrainei.

În acest sens, Rusia a declarat luni că toate acordurile comerciale cu companii şi persoane din aşa-numitele „ţări neprietenoase” ar trebui de acum aprobate de o comisie guvernamentală, potrivit unei rezoluţii guvernamentale, conform Reuters.

Ţările şi teritoriile menţionate au impus ori s-au alăturat sancţiunilor instituite împotriva Rusiei după începerea „operaţiunii militare speciale” a forţelor armate ruse în Ucraina, informează Agerpres. Lista a fost aprobată ca parte a decretului preşedintelui Vladimir Putin din 5 martie cu privire la procedura temporară de îndeplinire a obligaţiilor faţă de anumiţi creditori străini.

Conform acestui decret, cetăţenii şi companiile ruse, statul rus, regiunile şi municipalităţile sale care au obligaţii valutare faţă de creditori străini din lista ţărilor neprietenoase le vor putea achita în ruble.

„Pentru aceasta debitorul poate cere unei bănci ruse să creeze un cont special ‘S’ pe numele unui creditor străin şi să-i transfere plăţile în echivalentul lor în ruble la cursul Băncii Centrale a Rusiei din ziua plăţii”, se menţionează în comunicatul guvernului rus. Noua procedură temporară se aplică plăţilor care depăşesc 10 milioane de ruble pe lună (76,046 USD).

Un dolar american era cotat luni la 131,5000 ruble. Rubla a înregistrat o depreciere puternică după declanşarea conflictului în Ucraina.

Glasul Ploieștean

Next Post

Guvernul se pregătește să introducă starea de criză

lun mart. 7 , 2022
Pe fondul conflictului armat de pe teritoriul Ucrainei, Executivul a luat în considerare introducerea stării de criză pe teritoriul României. Surse au declarat că această stare de criză va fi introdusă pe teritoriul țării noastre în cursul acestei săptămâni. România va introduce starea de criză! Decizia de ultimă oră a […]

Citește și: