Nicușor Dan: „Eugen Tomac și-a depus mandatul. Îl desemnez premier pe Adrian Veștea”



Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că Eugen Tomac şi-a depus mandatul, iar în locul lui l-a desemnat premier pe Adrian Veştea.

„Domnul Eugen Tomac şi-a depus mandatul în această dimineaţă şi în aceste condiţii îl desemnez ca prim-ministru pe domnul Adrian Veştea”, a anunţat Nicuşor Dan la Palatul Cotroceni.

Principalele declarații ale președintelui Nicușor Dan:

– Adrian Veștea a parcurs toate etapele administrative. Este o persoană care a atras fonduri europene. A dezvoltat Aeroportul din Brașov. Este o persoană care a lucrat mult timp cu bugete și are responsabilitatea bugetelor. Se va achita cu succes de această sarcină.

– Vreau să îi mulțumesc lui Eugen Tomac pentru asumare.

– Nici eu, nici  Eugen Tomac nu ne-am jucat de-a guvernarea.

Adrian Veștea este în prezent prim-vicepreședinte PNL.

„Vă mulțumesc pentru încrederea acordată. Îmi asum această responsabilitate. (…)Știu care sunt așteptările oamenilor și problemele cu care se confruntă. Vin după 30 de ani în Partidul Național Liberal. Îmi doresc un guvern politic, care să îşi asume reforme reale. Și România să își mențină direcția pro-occidentală”, a spus Adrian Veștea.

Glasul Ploieștean

Next Post

Dosarul "10 august". Tribunalul Militar i-a achitat pe foştii şefi ai Jandarmeriei, judecaţi după violențele de la protestele din 2018

lun iun. 15 , 2026
Judecătorul Nicolae George Octavian de la Tribunalul Militar Bucureşti a decis luni achitarea foştilor şefi ai Jandarmeriei implicaţi în reprimarea violentă a manifestanţilor la protestul din august 2018. Este vorba de colonelul (r) Gheorghe Sebastian Cucoş, fost şef al Jandarmeriei Române, colonelul Laurenţiu Cazan, fost adjunct al directorului general al […]

Citește și:

Donează!


Susține publicația Glasul Ploieștean accesând link-ul
Vă mulțumim!

This will close in 20 seconds