Andrei Volosevici împreună cu prefectul județului Prahova au mers astăzi la Guvern pentru a cere sprijin în problema termoficării


Primarul Andrei Volosevici și prefectul Virgiliu Nanu au mers la Guvern pentru a cere sprijin în problema termoficării după o întâlnire cu un profesor – doctor – inginer al Institutului de Studii și Proiectări Energetice.

Primarul Municipiului Ploiești, domnul Andrei Liviu Volosevici, și prefectul județului Prahova, domnul Virgiliu – Daniel Nanu, s-au întâlnit, astăzi, cu directorul general al Institutului de Studii și Proiectări Energetice S.A, domnul prof. dr. ing. Ioan Dan Gheorghiu, în vederea identificării unor soluții aplicate, pe termen scurt și lung, pentru eficientizarea tehnologică a instalațiilor Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (SACET).

În cadrul reuniunii, dialogul s-a concretizat pe implementarea unor soluții tehnice viabile și inteligente, în vederea optimizării activității de producere, distribuție și alimentare cu energie termică a sistemului urban centralizat de termoficare al municipiului nostru.

Primarul Andrei Liviu Volosevici a prezentat situația actuală cu care se confruntă municipalitatea ploieșteană, în contextul gestionării acestui serviciu public preluat recent de la Consiliul Județean Prahova, ca urmare a situației de criză în care se afla municipiul Ploiești și, cu acest prilej, a solicitat reprezentantului Institutului de Studii și Proiectări Energetice S.A consiliere de specialitate în vederea soluționării deficiențelor actuale ale instalațiilor SACET, care prezintă un grad de uzură ridicat.

În urma acestei întâlniri de lucru, edilul șef al Municipiului Ploiești, Andrei Liviu Volosevici, s-a deplasat și la Secretariatul General al Guvernului pentru acordarea unui sprijin financiar destinat asigurării stocurilor de gaz necesare bunei funcționări a SACET al orașului nostru.

La Palatul Victoria, primarul Andrei Liviu Volosevici a purtat discuții direct cu Secretarul general adjunct al Guvernului, domnul Adrian Țuțuianu, care a luat cunoștință despre această situație stringentă cu care se confruntă, în prezent, municipiul Ploiești. Reprezentantul Executivului României și-a exprimat deschiderea în vederea soluționării, cât mai rapid, a problemei legate de funcționarea, în parametri optimi, a sistemului ploieștean de termoficare.

Comunicat Primăria Municipiului Ploiești

Glasul Ploieștean

Next Post

Fostele foișoare de cărți din Parcul Nichita Stănescu, din Ploiești vor fi demolate

mar ian. 17 , 2023
Autorităţile locale au decis demolarea şi, după caz, valorificarea sau casarea pavilioanelor din lemn din Piaţa Nichita Stănescu din Ploieşti, care au adăpostit ani întregi tarabele vânzătorilor de cărţi. Zona, cunoscută de ploieşteni după eticheta “la tarabe”, urmează să fie eliberată. Consiliul Local a aprobat astăzi un proiect de hotărâre […]

Citește și: