Avarie la cazanul de apă fierbinte (CAF 2) de la CET Brazi. Ploieștenii au rămas fără căldură și apă caldă


O nouă avarie la cazanul cu apă fierbinte (CAF 2), singurul care asigură agentul termic în Ploiești, s-a produs, joi dimineață, după ce s-a constatat că s-a spart o țeavă. Căldura și apa caldă au fost oprite în tot Ploieștiul.

Avaria a fost semnalată, joi dimineață, în jurul orei 07.00, când, potrivit reprezentanților Termo Ploiești s-a constatat că s-a fisurat o țeavă. Furnizarea de agent termic a fost sistată, iar ploieștenii racordați la sistemul centralizat de termoficare nu mai au apă caldă și căldură.

„Este o avarie la cazanul de apă fierbinte (CAF2). Este vorba de o țeavă spartă. Estimăm că avaria va fi remediată într-un interval de aproximativ opt ore”, a precizat Ioan Dobrescu, directorul tehnic al Termo Ploiești.

Se estimează că reparațiile vor dura aproximativ 8 ore.

Reamintim faptul că o avarie similară s-a produs la finele lunii noiembrie, la acea dată lucrările de reparații fiind efectuate în aproape 40 de ore.

Preluare: ObservatorulPH.ro

Glasul Ploieștean

Next Post

TOATE telefoanele localizate în Germania au sunat simultan în această dimineață. Vezi de ce

joi dec. 8 , 2022
Telefoanele localizate în Germania au sunat simultan. Alerte sonore și mesaje de avertizare pe telefoanele mobile. S-a întâmplat în această dimineață în Germania cu ocazia Zile Naționale de Avertizare – WARNTAG. La ora 11.00, autoritățile și serviciile de urgență germane au lansat diverse alerte, la radio, televiziune, pe panouri digitale […]

Citește și: