Berea se scumpeşte de la 1 august 2022. Care este explicația dată de producători și comercianți


Una dintre cele mai consumate băuturi de sezon se scumpeşte. De la 1 august 2022, o halbă de bere ar putea costa și cu 20% mai mult. De vină ar fi majorarea accizelor la alcool, dar şi celelalte scumpiri pe care producătorii şi comercianţii le au de acoperit.

Berea se scumpeşte de la 1 august 2022. Preţul va creşte odată cu modificarea accizei la alcool, chiar dacă s-a mărit mult în ultimii doi ani, pe fondul pandemiei şi, acum, al războiului din Ucraina.

„Această creștere apare într-un context economic local care este deja foarte dificil, marcat de efectele pandemiei, de războiul din Ucraina, dar și de creșterea accelerată a inflației, a prețurilor materiilor prime, energiei, gazelor și combustibilului. Estimăm că această creștere va afecta piața și mai mult. Cu o experiență asemănătoare ne-am confruntat în 2013 când, în urma creșterii presiunii fiscale, piața berii s-a redus cu 10%, urmată de o scădere a încasărilor din acciza la bere de peste 5 milioane de lei în 2014, când s-a resimțit complet efectul majorării bruște a cuantumului accizei”, a declarat Julia Leferman,  director general, Asociaţia Berarii României.

Data de 1 august vine cu vești proaste pentru cei care sunt mari amatori de bere pe timpul verii. Este data de la care intră în vigoare noile accize la alcool, prevăzute în ordonanţa votată deja de Guvern. „Vedem o creştere de 5% în lei. Nici nu le vom simţi la achiziţie datorită inflaţiei care oricum duce la creşterea preţurilor aproape în ficare zi la raft”, a afirmat Gabriel Biriş, analist fiscal.

Asociaţiile de bere susţin că, din august, preţurile ar putea creşte cu 20%, în contextul accizelor majorate şi a inflaţiei galopante. Adică, pe un pahar de bere care acum costă 15 lei am putea da 18 lei. Iar de la 1 ianuarie 2023, aproape 19 lei, odată cu creşterea TVA la în HoReCa. Conform INS, în ultimul an preţul berii s-a majorat cu 8%. Creşterea accizelor ar trebui să aducă mai mulţi bani la bugetul de stat.

Glasul Ploieștean

Next Post

Se schimbă, din nou, facturile la lumină şi gaze. Ce trebuie să ştie consumatorii

mar iul. 26 , 2022
Guvernul a emis o nouă Ordonanță de Urgență prin care vrea să modifice, din nou, facturile la energie electrică și gaze pe care urmează să le primească românii. Aşadar, facturile la lumină şi gaze pentru clienţii casnici se schimbă iar, după ce Guvernul a emis un act normativ care spune că […]

Citește și:

Donează!


Susține publicația Glasul Ploieștean accesând link-ul
Vă mulțumim!

This will close in 20 seconds