Conducerea SGU Ploiești, surpriza plăcută din administrația Volosevici


În condițiile în care cele mai multe societăți ale Primăriei Ploiești înregistrează anual pierderi uriașe, există și excepții. Este vorba de Servicii Gospodărie Urbană (SGU) Ploiești a cărei conducere a reușit să crească cifra de afaceri și veniturile. O dovedesc cifrele din raportul de audit.

Schimbarea s-a produs odată cu numirea în toamna anului 2021 a unui nou director al SGU, Adrian Semcu. Acesta se dovedește a fi unul dintre cei mai buni manageri ai administrației Volosevici, potrivit datelor din raportul de audit și din raportul Consiliului de Administrație privind evaluarea planului de administrare și indicatorilor de performanță ai conducerii executive în primul semestru al anului 2022.

Spre deosebire de anii trecuți, spațiile verzi și parcurile din Ploiești arată mult mai bine. Și asta, în ciuda condițiilor meteo deloc favorabile, dacă ne referim în special la seceta din perioada de vară a anului trecut.

În comparație cu SC Transport Călători Express Ploiești, care s-a confruntat cu probleme financiare grave la finele anul 2022, fiind nevoie de o rectificare de buget pentru plata salariilor, SGU Ploiești a înregistrat o creștere importantă a cifrei de afaceri și a veniturilor din exploatare.

Astfel, potrivit raportului Consiliului de Administrație privind evaluarea planului de administrare și indicatorilor de performanță, în primele șase luni din 2022, veniturile din exploatare au fost de 18.309.784 lei, cu 14,2% mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut.

Consiliul de Administrație a constatat, de altfel, îndeplinirea indicatorilor de performanță stabiliți pentru conducerea executivă, implicit creșterea cifrei de afaceri.

preluare: observatorulph.ro

Glasul Ploieștean

Next Post

Au apărut primele cazuri de Flurona în România! Flurona reprezintă infectarea simultană cu gripă și COVID

lun ian. 9 , 2023
Au apărut primele cazuri de Flurona în România! Medicul Adrian Marinescu: ”Vorbim despre o simptomatologie zgomotoasă!” Au apărut primele cazuri de îmbolnăvire simultană cu gripă și COVID. Infecţia dublă poartă numele de Flurona, iar medicii avertizează că simptomele sunt extrem de serioase, iar pacienții au nevoie de internare pentru a primi […]

Citește și:

Donează!


Susține publicația Glasul Ploieștean accesând link-ul
Vă mulțumim!

This will close in 20 seconds