Kickboxer-ul român Daniel Ghiță a scris pe Facebook un mesaj în care se arată revoltat de ceea ce se întâmplă în ţară în ultima vreme, când cetățenii sunt îndemnaţi să stea în casă, urmare a pandemiei de coronavirus.
Redăm mai jos mesajul său:
„De ce nu opreşte Ministrul Alexe defrişările? Un alt Ministru ZERO, gaşca lui GuWerner!”
Staţi în casă, că vă defrişăm noi toate pădurile! Nu muriţi de Covid 19, muriţi că nu mai aveţi aer să respiraţi!
Mă miră că vedetele noastre nu prea se implica. Nu dă bine la imagine? Sunteţi toţi caritabili, numai dacă e “campanie“.
Din 2015 ţip pentru păduri, de parcă sunt pădurile mele, nu ale noastre, ale tuturor!?
Românii amendaţi şi obligaţi să stea în casă şi se dă undă verde de a defrişa ilegal toată România! Ţine de siguranţa Naţională a României!
În curând ieşim în stradă! Ajunge! Din 2015 aţi defrişat toată România!”, a scris Daniel Ghiță pe Facebook.