Fundația pentru SMURD, cu ajutorul sprijinului oferit de Rompetrol – KMG International, a achiziționat 2 paturi de terapie intensivă, echipate individual cu ventilatoare, monitoare funcții vitale, console cu injectomate și infuzomate și le-a oferit sub formă de sponsorizare către secția de terapie intensivă a Spitalului Județean Ploiești, valoarea investiției ridicându-se la aproximativ 75,000 USD.
Situația pandemică cu care ne-am confruntat în ultimul an a scos la iveală atât necesitățile de dotare cu sisteme performante în număr adecvat a unităților sanitare aflate în linia întâi, dar și implicarea și responsabilitatea socială a companiilor care activează în țara noastră. Un astfel de exemplu este demersul de față prin care Rompetrol dotează secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Ploiești, crescând astfel capacitatea tehnică și calitatea îngrijirilor medicale acordate în acest spital.