Iulian Bădescu revine în presă prin publicația tipărită și online – Găzarul.
De profesie economist, jurnalist în perioada 1995 – 2008 la mai multe publicații scrise, emisiuni TV și emisiuni Radio, ulterior senator în Parlamentul României și Primar al municipiului Ploiești, după o pauză de 15 ani de presă, revine cu publicația tipărită și online: Găzarul.
„Găzarul! De ce Găzarul și nu un nume modern, un titlu deschis și adecvat valorilor noii ordini mondiale, globalismului și deșănțatei lumi virtuale în care din ce în ce mai mulți oameni își trăiesc zilele, bucuriile si supărările? Pentru că așa simt și mă simt.
De ce eu? Pentru că vreau. Pentru că pot. Pentru că îmi doresc să fac lucrurile cum se făceau odată. Pentru că refuz să cred că generațiile au termen de valabilitate. Pentru că!
De ce acum? Așa a fost să fie și, plus de asta, simt că e nevoie și loc de diversitate in monotonia dezordinii locale și naționale.
Obiectiv? O mare minciună. Niciun mijloc media nu este obiectiv. Niciun om nu este obiectiv. Avem percepții diferite, trăiri diferite. Vedem viața in mod diferit deci o povestim in mod diferit.
Despre ce? Despre ce credem că e bine să povestim. Despre bune și rele, urât, frumos deopotrivă. Ce aflăm.
Până când? Câtă vreme ne-o fi dat să împlinim ceea ce trebuie să facem.
Și? Vă mulțumesc!” – este editorialul semnat Iulian Bădescu pe www.gazarul.ro