Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova și consilierii județeni au depus jurământul


Vineri, 23 octombrie a avut loc ceremonia de depunere a jurământului pentru consilieri și pentru președintele Consiliului Județean Prahova.

Astfel, consilierii județeni au fost învestiți în funcție, iar Iulian Dumitrescu și-a preluat mandatul de președinte al Consiliului Județean Prahova.

,,Vreau să le mulțumesc prahovenilor care m-au învestit, în 27 septembrie, cu încrederea lor la vot.

Am avut emoții la preluarea funcției de Președinte al Consiliului Județean deoarece sunt conștient că așteptările prahovenilor sunt mari, iar eu îmi doresc nu doar să răspund acestor așteptări, ci chiar să le depășesc.

Știu că prahovenii sunt îngrijorați de criza sanitară și de efectele economice și sociale asociate, dar vreau să îi asigur că sunt preocupat de limitarea efectelor pandemiei în județul nostru și de crearea condițiilor de revenire economică și de progres.

Așa cum am jurat astăzi, în calitate de Președinte al Consiliului Județean voi face tot ce depinde de mine să ducem Prahova pe Primul Loc între județele României atât din punct de vedere al condițiilor de viață, cât și din perspectiva dezvoltării economice.

În perioada următoare, prioritatea zero, este pentru mine, sănătatea prahovenilor. Împreună cu medici, cu specialiștii de la DSP, cu domnul Prefect, cu reprezentanții guvernului, trebuie să vedem cum putem să îmbunătățim lucrurile la Spitalul Județean și cum putem să ne pregătim mai bine pentru noile evoluții legate de pandemie.

În același timp, vreau ca, împreună cu primăriile, să ne mișcăm cât mai repede pentru a obține finanțări de toate felurile, începând cu cele pentru înființarea sau extinderea de rețele de gaze.

Îi felicit pe consilierii județeni din Prahova și îmi exprim convingerea că, indiferent de culoarea politică, vom fi toți de aceeași parte a baricadei când vine vorba de interesele prahovenilor.” a spus Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova.

Glasul Ploieștean

Next Post

Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia infectat cu COVID-19

lun oct. 26 , 2020
Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia a fost infectat cu COVID-19. Acesta a făcut anunțul pe pagina sa de Facebook, precizând că va depune jurământul pentru noul mandat în sistem online. ,,Îmi doresc ca acest mesaj să vă găsească sănătoși. Tocmai am primit vestea care mă va ține în carantină. Am […]

Citește și:

Donează!


Susține publicația Glasul Ploieștean accesând link-ul
Vă mulțumim!

This will close in 20 seconds