Faptul că Trump a devenit preşedintele SUA după ce a clădit un imperiu financiar este o glumă bună faţă de ce se întâmplă azi în primăria Ploieşti ! Un oraş mai degrabă sărac, cu tentă de gri specific tranziţiei care nu se mai termină către capitalismul înfloritor, beneficiar al unor administraţii care nu au făcut decât să se vaite, Ploieştiul a ajuns azi un model de reţeta financiară de succes . Poate o să va mire cele susţinute aici însă, după ce veţi fi avut răbdare să citiţi pe îndelete, sigur ne veţi da dreptate!
Aşadar, din imemorialele vremuri când urbea lui nenea Iancu era condusă de regretatul primar Voloşevici ( să fie sănătos şi să aibă bine, e viul omul!), s-a pripăşit pe la curtea medievală a Ploieştiului o firma de proiectare cum nu mai este altă pe scoarţa terestră. Şi, de bună ce a fost, a luat tot ce se putea lua în domeniul proiectării comandată de municipalitatea ploiesteana. Multe milioane, republicanilor, chiar foarte multe! Nici nu stiti voi cat de multe!
Gurile rele spun că pripasirea acestei firme pe la curtea domnească a Ploieştiului s-ar fi făcut la recomandarea primei zeiţe, pardon (!) domniţe a Ploieştiului din acea vreme, Roberta Anastase. Şi dacă gurile rele spun aşa, se pare că şi cele bune spun exact la fel ! Dar parcă mai poţi să crezi pe cineva pe cuvânt? Oricum, la ce democraţie e în ţara asta, nici nu mai contează!
Ce contează este cum se fac banii pe proiectare la Ploieşti.
Păi, se fac în felul următor, reţeta de maradonist de centură, nu alta! Se ia un milion de euro (mai exact 1.023.660 euro fără TVA) pentru un proiect şi se achita firmei de proiectare pe care nu o mai mişcă nimeni de 10 ani de la Ploieşti! După care, firma respectivă găseşte un proiectant mai mic, dar serios, îl angajează să-i facă proiectul negociat cu Primăria Ploieşti şi îi plăteşte valoarea reală, adică 202.665 euro! Da, un proiect de 200.000 euro valoare reală este plătit de primăria lui nenea Iancu cu 1 milion! Hai, să fie bine, că să nu fie rău!
Dacă se găseşte cineva să zică că-i minciună, să fie sănătos! Noi vom cita din procesul verbal de constatare a neregulilor încheiat zilele astea la Ploieşti de către Serviciul Anti Fraudă din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, scris citeţ, tehnoredactat corect cu litere latine, să înţeleagă tot romanul, indiferent de orientarea să politică, sex, rasă şi, mai nou, specie.
„Reţinem astfel că UAT Municipiul Ploieşti a convenit cu SC X SRL să plătească suma de 4.417.298,10 RON (1.023.660 EUR), fără TVA, în schimb, SC X SRL şi-a asumat să plătească subcontractorilor, pentru serviciile prestate de aceştia, suma de 202.665 EUR.
Prin urmare, se constată că SC X SRL, fără nicio contribuţie economică şi fără nici un efort financiar, a majorat practic nejustificat valoarea serviciilor prestate în vederea însuşirii necuvenit a diferenţei dintre preţul contractat şi costul efectiv de realizare, fapt care conduce la îmbogăţirea fără justă cauza”.
„Rezultă că au fost autorizate cheltuieli ( de către primăria Ploieşti n. red.) care nu sunt eligibile, cu un impact financiar de 2.438.125,20.- lei” corecţie financiară care va trebui restituită de municipiul Ploieşti şi susţinută din bugetul local.
Şi acum, ce se va întâmpla? Da, asta ne întrebăm şi noi, ploieştenii: am pierdut două milioane si jumătate de lei! Ce se va întâmpla?
Text: jurnalulph.ro