S-a decis ora la care Volodimir Zelenski se va adresa Parlamentului României


Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski se adresează azi Parlamentului României. În urma discuțiilor oficiale, discursul va avea loc în cursul serii. Surse politice arată că intervenția președintelui ucrainean va avea loc la ora 19.00, ora României.

Președintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaților a anunțat că a avut întrevedere cu o delegație ucraineană, formată din reprezentanți speciali ai președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, cât și membri ai corpului diplomatic ucrainean, informează Mediafax.

În delegație au fost prezenți: Oleksandr Bankov, secretar de stat al MAE al Ucrainei, Yliia Hryshyna, deputat al Radei Supereme al Ucrainei, Paun Rohovei, Însarcinatul cu afaceri a.i. al Ucrainei în România și Petro Stoian, secretar II al Ambasadei Ucrainei în România.

Partea ucraineană a transmis salutul și multumirile președintelui Zelenski. Delegația și-a exprimat recunoștința cu privire la asistența umanitară venită din partea României cât și pentru demersurile aflate în desfășurare, menite să sprijine mai concret poporul ucrainean în apărarea țării și a valorilor democratice.

„Lupta ucrainenilor nu este doar a lor. Este o luptă pentru libertate și pentru toate statele și popoarele care iubesc pacea. Așteptăm cu nerăbdare intervenția președintelui Zelenski, care se va adresa Parlamentul României luni seara”, a spus Pavel.

Glasul Ploieștean

Next Post

BREAKING Structura anului școlar 2022-2023 a fost publicată în Monitorul Oficial. Școala începe pe 5 septembrie 2022, este organizată pe 5 „module de învățare” și are 5 vacanțe

lun apr. 4 , 2022
Elevii și copiii de grădiniță vor începe anul școlar viitor pe 5 septembrie 2022, potrivit structurii anului școlar 2022-2023, publicată în Monitorul Oficial, aprobată prin Ordinul ministrului Educației nr. 3505/31 martie 2022. Anul școlar 2022-2023 are o durată de 36 de săptămâni, dar este la fel de scurt ca cel actual, […]

Citește și: