Un ploieștean s-a trezit că are de plată opt facturi cu scadența la aceeași dată.
După opt luni, timp în care nu i s-au mai emis facturi (n.r. pe plus) un ploieștean a sunat la Electrica Furnizare, pentru a treia oară, în speranța de a afla ce se întâmplă și de ce nu i se mai emit facturi.
„Nu am mai primit factură de plată din luna decembrie a anului trecut. Anul acesta am primit în ianuarie două facturi pe minus și una pe plus, în luna aprilie s-a emis o factură pe minus cu aceeași valoare cu cea pe plus din luna ianuarie, iar de atunci nimic, nicio factură emisă. Am sunat la Electrica să întreb ce se întâmplă în fiecare lună. Mi-au spus că sunt probleme de sistem. Săptămâna trecută am sunat din nou și mi-au spus că am facturile blocate și o să le deblocheze. Ieri m-am trezit că am opt facturi emise pe data de 11.08.2022, însumând peste 900 lei, toate cu scadență în 26.08.2022. Azi (n.r. 16.08.2022) am sunat din nou la Electrica Furnizare și mi-au spus că după data de 28.08.2022 mai am trei săptămâni de grație, iar după aceea voi fi deconectat.” – a precizat ploieșteanul.
Dacă va fi deconectat de la rețeaua de furnizare a energiei electrice, ploieșteanul este hotărât să acționeze în instanță Electrica Furnizare. Acesta a precizat că a solicitat Electrica Furnizare să-i fie eșalonate cele opt facturi (câte două facturi plus factura curentă timp de patru luni) însă acesta a fost refuzat de reprezentantul Electrica Furnizare.