Pe 24 februarie 1945, în Bucureşti şi în mai multe localităţi din ţară, au avut loc ample manifestaţii de stradă organizate de comunişti în frunte cu Ana Pauker și Gheorghe Gheorghiu Dej, cu scopul înlăturării guvernului de coaliţie condus de generalul Nicolae Rădescu.
Manifestaţia din Bucureşti a fost o încercare de lovitură de stat, fiind atacată, în mai multe rânduri, clădirea Ministerului de Interne din Piața Palatului în care își desfășurau activitatea membri guvernului condus de Nicolae Rădescu.
Atacurile au fost respinse de garda care păzea ministerul, trăgându-se salve în aer, pentru intimidare, dar din clădirile adiacente Pieţei Palatului s-a tras în mai multe rânduri în mulţime, rezultând morţi şi răniţi.
Cercetările procurorilor militari au demonstrat că victimele fuseseră împuşcate cu gloanţe de calibru mic, diferite faţă de cele din dotarea detaşamentelor care asigurau paza instituţiilor statului precum Palatul Regal şi Ministerul de Interne.
În aceeaşi seară, postul naţional de radio transmitea un discurs al premierului, care denunţa încercarea de lovitură de stat organizată de comunişti şi făcea un apel la solidaritate cu instituţiile statului, care asigurau ordinea.
A doua zi, propaganda comunistă a declanşat o campanie fără precedent împotriva generalului Rădescu, acuzându-l că doreşte cu orice preţ să se menţină la putere, chiar prin crimă, împotriva „voinţei poporului“.
Cu toate că se vedea clar că este lovitură de forţă, comuniştii prezintă momentul ca fiind cel în care noua democraţie se impune în România.
Regele face un ultim apel la americani în încercarea de a-l ajuta să nu desemneze un premier comunist, însă replica reprezentantului american de la Bucureşti este una plastică, acesta spunându-i regelui că „nu vrea să-şi bage degetele în ciorba politică românească”.
Exasperat, regele îi răspunde şi el în acelaşi mod: „De ce refuzaţi să vă băgaţi degetele în ciorba mea, când ştiţi foarte bine că aliatul dumneavoastră şi-a pus mâna în gâtul meu?”.
Desigur că întrebarea a rămas fără răspuns, iar în urma crizei politice declanșate de comuniști și a ultimatumului dat de sovietici, regele Mihai a fost nevoit să accepte demisia lui Nicolae Rădescu, numindu-l astfel în funcția de prim-ministru pe Petru Groza la data de 6 martie a anului 1945.
Acest eveniment a permis lui Andrei Vâșinski, ministrul adjunct de Externe al URSS și președinte al Comisei Aliate de Control pentru România, să impună prin forță, instaurarea regimului comunist în România.
