Artişti din toate colţurile lumii vor picta 1800 de metri pătraţi din mai multe locaţii ale municipiului Ploieşti, în cadrul festivalul „Artown Festival“


27 de artişti din România, Italia, Republica Moldova, Finlanda, Ucraina, Peru şi Germania participă la festivalul de artă stradală „Artown Festival”, în Ploieşti.

Tema festivalului se axează şi pe sustenabilitate, iar conceptele alese să facă parte din Artown atrag atenţia asupra obiectivelor de dezvoltare durabilă propuse de ONU.

„Este timpul să privim oraşul, tot ce este pe străzi şi în jurul nostru, ca pe un organism viu. Viaţa urbană are un mod natural de a se transforma şi de a genera sinestezie atunci când este abordată artistic. Un oraş oferă posibilitatea unei imersiuni senzoriale, dezvăluind straturi din istoria noastră care sunt încă ţinută în corpurile noastre, în paşii noştri. Totul este despre SINESTEZIE – termen ce provine din limba greacă, syn („împreună”) şi aisthesis („senzaţie”), de altfel tema festivalului din acest an şi o fuziune a senzaţiilor în timp şi spaţiu.” spun organizatorii Artown Festival.

Sinestezie urbană În cadrul primei ediţii a festivalului, desfăşurată anul acesta la Ploieşti cu tema  Sinestezie urbană , 27 de artişti din România, Italia, Republica Moldova, Finlanda, Ucraina, Peru şi Germania vor da culoare oraşului. „Ne dorim să îngustăm prăpastia dintre loc şi locuitor aducând arta în stradă şi oferind-o oamenilor să o folosească ca bun comun pentru a-şi redefini conceptual şi emoţional oraşul. Ploieşti este oraşul meu natal şi mi-am dorit enorm să aducem proiectul buchARTest, pe care îl facem în Bucureşti, într-o forma mai mare şi mai dezvoltată la Ploieşti sub numele de Artown Festival pentru a da înapoi oraşului care ne-a dat atat de multe”, transmite Livia Florea, fondator Artown Festival.

27 de artişti, 27 de pereţi, 18 locaţii Ediţia de anul acesta este în Ploieşti – oraş cunoscut drept „cel mai frumos-urât oraş din România”.

Industria petrolieră i-a modelat istoria. Petrolul a fost responsabil pentru boom-ul oraşului la începutul secolului al XX-lea, iar tot el a fost de vină şi pentru căderea acestuia. Dar acest oraş este mai mult decât imaginea sa industrială. Printre personalităţile care i-au modelat istoria sunt nume precum: Ion Luca Caragiale, Toma Caragiu, Nichita Stănescu, Geta Brătescu.

Au răspuns apelului organizatorilor 77 de artişti cu 94 de concepte din 23 de ţări şi 33 de oraşe. Tema festivalului se axează şi pe sustenabilitate, iar conceptele alese să facă parte din Artown atrag atenţia asupra obiectivelor de dezvoltare durabilă propuse de ONU. Au fost selectaţi 27 de artişti care vor picta 27 de pereţi din 18 locaţii, însumând 1800 de metri pătraţi.

Pe lângă picturile murale, festivalul cuprinde mai multe tipuri de evenimente precum seri de poezie, teatru în aer liber, concerte de rock alternativ şi muzică clasică, live modular performances, spectacole de balet şi dans contemporan, action painting, numere de magie, precum şi ateliere de artă pentru copii şi tineri.

Glasul Ploieștean

Next Post

Primarul Ploieştiului îi cere premierului să se implice în rezolvarea problemei privind alimentarea cu apă caldă a locuitorilor oraşului/ Volosevici susține că e ”un joc politic”

sâm aug. 13 , 2022
Primăria Ploieşti anunţă că edilul Andrei Volosevici a solicitat o audienţă premierului Nicolae Ciucă, solicitând implicarea acestuia în rezolvarea problemei alimentării cu apă caldă a celor peste 130.000 de locuitori ai oraşului care din 1 august nu beneficiază de această facilitate. Demersul este făcut în contextul în care primarul şi […]

Citește și:

Donează!


Susține publicația Glasul Ploieștean accesând link-ul
Vă mulțumim!

This will close in 20 seconds