Prahova și Glodeni: Parteneriat Strategic pentru Dezvoltarea Infrastructurii Locale
Consiliul Județean Prahova, prin președintele Virgiliu Nanu împreună cu prefectul Emil Drăgănescu și consilierul județean Rareș Enescu au avut astăzi o întâlnire cu președintei Raionului Glodeni, Republica Moldova, Oxana Albu, și a vicepreședintelui Ion Cojocari unde au discutat discutat despre proiectele comune care aduc beneficii reale oamenilor din ambele regiuni.
Discuția s-a axat pe proiectul de extindere a accesului la apă potabilă a locuitorilor raionului Glodeni, proiect de care ar beneficia peste 25.000 de locuitori.
„Astăzi, am avut onoarea de a primi vizita oficială a președintei Raionului Glodeni, Republica Moldova, Oxana Albu, și a vicepreședintelui Ion Cojocari. Împreună cu prefectul județului Prahova, Emil Draganescu, și consilierul județean Rares Dan Enescu, am discutat despre proiectele comune care aduc beneficii reale oamenilor din ambele regiuni.
În ultimii ani, colaborarea dintre Prahova și Glodeni a dus la modernizarea infrastructurii educaționale, iar acum ne concentrăm pe o provocare majoră: extinderea accesului la apă potabilă pentru peste 25.000 de locuitori ai raionului Glodeni. Proiectul este finanțat din fonduri europene, însă autoritățile locale întâmpină dificultăți în acoperirea contribuției proprii.
Suntem hotărâți să sprijinim acest demers și să identificăm soluții viabile pentru realizarea acestui proiect esențial. Parteneriatul nostru cu Glodeni nu este doar o colaborare administrativă, ci un efort comun pentru a îmbunătăți condițiile de trai!” – a declarat președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Nanu.