EDITORIAL: “Nu avem voie să uităm: 4 iunie – Ziua Tratatului de la Trianon”


Tratatul de pace cu Ungaria, de la Trianon, din 4 iunie 1920 a fost semnat, din partea României, de dr. Ion Cantacuzino si de Nicolae Titulescu.

Articolul 45 din Tratat stabilea:

„Ungaria renunță, în ceea ce o privește, în favoarea României, la toate drepturile și teritoriile asupra fostei monarhii Austro-Ungare situate dincolo de frontierele Ungariei, astfel cum sunt fixate la art.27, partea a II-a (Frontierele Ungariei) și recunoaște prin prezentul Tratat sau prin orice alte Tratate încheiate în scopul de a îndeplini prezenta încheiere, ca făcând parte din România.”

Pe această baza s-a realizat re-intregirea statului român.

Prin legea 256/2020, ziua de 4 iunie a fost declarată Ziua Tratatului de la Trianon, pentru a marca pentru români semnificatia si importanta acestui document istoric. Conform articolului 3 al legii,

(1) Guvernul şi autorităţile administraţiei publice centrale şi locale vor lua măsurile necesare pentru ca în această zi să fie arborat drapelul României, în conformitate cu prevederile Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice, cu completările ulterioare.”

Sper ca aceste prevederi să fie aplicate pe tot cuprinsul României.

Cred insă că si cetătenii români, nu doar institutiile statului, ar trebui să marcheze importanta acestei zile prin arborarea, in functie de conditii, a tricolorului. In ceea ce mă priveste, eu am luat o astfel de decizie.

Glasul Ploieștean

Next Post

Salarii majorate şi la privat. Facilitate anunţată de ministrul Muncii pentru a creşte veniturile românilor

lun iun. 6 , 2022
Ministrul muncii, Marius Budăi, a declarat că salariile angajaților din mediul privat pot fi majorate cu 200 de lei lunar net, pentru că statul nu va opri nicio taxă. Măsura propusă de social-democrat vine în contextul în care inflația din România se apropie de 14%, iar puterea de cumpărare a […]

Citește și: