„Atacul de la Berna” a fost numită acțiunea prin care între 14 si 16 februarie 1955 un grup de emigranți români, care se opuneau regimului comunist, au ocupat legația diplomatică a României din Berna, Elveția.
Inițiatorul și conducătorul acestei acțiunii a fost Oliviu Beldeanu, un arhitect român născut în anul 1924 la Dej, care împreună cu patru prieteni, Ion Chirilă, Stan Codrescu, Dumitru Ochiu și Tudor Ciochină, a organizat ocuparea legației României din Berna.
În conformitate cu afirmațiile organizatorilor, atacul avea ca scop să atragă atenția autorităților occidentale asupra abuzurilor, nedreptății și violării drepturilor omului comise de autoritățile comuniste române, dar și asupra activităților de spionaj ale membrilor legației române aflată în Elveția.
Astfel, în noaptea de 14 februarie 1955 după ce au atacat și ocupat reprezentanța diplomatică română din Berna, cei cinci au cerut eliberarea unor deținuți politici din România , respectiv a generalului Aurel Aldea, a episcopului greco-catolic Ioan Suciu, a fostului redactor al ziarului țărănist „Dreptatea”, Anton Mureșanu, precum și a liderilor țărăniști Ilie Lazăr și Dinu Brătianu.
După 40 de ore de la începutul atacului, „grupul Beldeanu” s-a predat, oferind poliției elvețiene o serie de documente ale legației, documente care puneau autoritățile comuniste din România într-o situație deosebit de delicată deoarece prin documentele sustrase si date publicității s-a putut dovedi că Legaţia României din Berna era locul de unde au fost coordonate ample acţiuni de spionaj la adresa mai multor puteri occidentale, acțiuni coordonate de către serviciile secrete sovietice.
După ce s-au predat , Oliviu Beldeanu și ceilalți membri ai grupului au fost judecați și condamnați de autoritățile elvețiene la 4 ani de închisoare.
Numai că, Oliviu Beldeanu avea să fie eliberat înainte de termen, mai precis la 15 octombrie 1957, moment în care autoritățile comuniste au declanșat urmărirea și lichidarea lui.
Astfel, el a fost atras, în iulie 1958, în Berlinul de Vest de către agentul Securității Gheorghe Kehayoglu, grec originar din România, care sub pretextul înmânării unor documente referitoare la situația foștilor lideri țărăniști aflați în România, l-a determinat pe Beldeanu să se deplaseze peste linia de demarcație din Berlinul de Est, iar odată ajuns în partea răsăriteană a Berlinului, Beldeanu a fost arestat de ofițerii Securității române și ai Serviciului Secret al Republicii Democrate Germane.
Însă înainte de a fi imobilizat, în încercarea de a se apăra, Beldeanu a reușit să facă uz de cele două arme de foc pe care le avea, rănindu-l pe un ofițer est-german, la rândul lui, fiind ușor rănit în abdomen și la un picior.
După ce a fost spitalizat și rănile s-au vindecat, la data de 2 septembrie 1958, Oliviu Beldeanu a fost adus la București și a fost anchetat timp de un an, iar în noiembrie 1959 un tribunal militar l-a condamnat la moarte.
Pe 18 februarie 1960, Oliviu Beldeanu ar fi trebuit să fie executat prin împușcare la Penitenciarul Jilava, numai că din acel moment nu se mai știe absolut nimic despre soarta sa , iar conform părerilor mai multor cercetători , nu se exclude ipoteza ca acesta să fie omorât de Securitate înainte de data respectivă.
