Petrolul Ploiești a adus un mijlocaș din prima ligă a Serbiei


Petrolul Ploiești a ajuns în Antalya, unde va efectua un stagiu centralizat de pregătire sub comanda antrenorului Nicolae Constantin, galben-albaștrii anunțând și primele două mutări la nivelul lotului de jucători.

Astfel, fotbalistul sârb Ștefan Purtic a făcut joncțiunea, miercuri seară, la Side, cu lotul „galben-albaștrilor”, la scurt timp după ce elevii lui Nicolae Constantin au ajuns la The Sense Deluxe, stabilimentul ce îi va găzdui până pe 14 ianuarie.

În vârstă de 24 ani, Purtic (1.88 m) joacă pe postul de mijlocaș central și vine din prima ligă a Serbiei, ultima dată evoluând pentru FK Vozdovac, echipă pentru care a bifat 17 prezențe în actuala stagiune. În total, jucătorul plav, trecut, în cariera sa, și pe la Radnicki Obrenovac și FK Indjija, are 119 meciuri disputate și 9 goluri marcate în prima ligă din Serbia.

Purtic a efectuat, în această dimineață, primul antrenament alături de noii săi coechipieri, urmând ca, în zilele următoare, să fie definitivate și formalitățile privind transferul său oficial la FC Petrolul.

Robert Moldoveanu revine în tricoul „galben-albastru”, jucătorul în vârstă de 23 de ani semnând, cu FC Petrolul Ploiești, un contract valabil până în vara lui 2024.

Moldoveanu a mai evoluat pentru Petrolul în urmă cu patru ani, atunci când, în returul ediției 2018-2019 a eșalonului secund, a bifat 17 prezențe și 8 goluri marcate. S-a întors, după aceea, la Dinamo, echipă de care aparținea contractual la acel moment, iar la începutul lui 2022 s-a transferat la Farul Constanța, formație pentru care a jucat până la finele anului trecut. În ultima ediție a Superligii, Moldoveanu a avut 7 apariții și un gol marcat. „La Ploiești m-am simțit foarte bine data trecută și am venit să joc cu sufletul! Îmi doresc să evoluez cît mai mult, să înscriu multe goluri și să ajut echipa să termine cât mai sus în clasament, de ce nu chiar în play-off”, a spus noul jucător al „lupilor”.

preluare: prahovabusiness.ro

Glasul Ploieștean

Next Post

Conducerea SGU Ploiești, surpriza plăcută din administrația Volosevici

vin ian. 6 , 2023
În condițiile în care cele mai multe societăți ale Primăriei Ploiești înregistrează anual pierderi uriașe, există și excepții. Este vorba de Servicii Gospodărie Urbană (SGU) Ploiești a cărei conducere a reușit să crească cifra de afaceri și veniturile. O dovedesc cifrele din raportul de audit. Schimbarea s-a produs odată cu […]

Citește și:

Donează!


Susține publicația Glasul Ploieștean accesând link-ul
Vă mulțumim!

This will close in 20 seconds