Primarul Dobre a mers la Câmpina să verifice stadiul lucrărilor la Podul de Lemn de la Ploiești ?!?!


Într-o postare pe facebook, primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, a informat cetățenii ploieșteni că în cursul zilei de astăzi a mers personal în localitatea Câmpina să verifice stadiul lucrărilor la Podul de Lemn din Ploiești.

Menționăm că podul cu pricina face legătura între strada Depoului și strada Marin Mehedințeanu, ambele străzi fiind în municipiul Ploiești.

Noi știm că structura metalică a „Podului de Lemn” se confecționează la Câmpina și urmează a fi transportată la Ploiești, însă din textul postat de primar reiese că a mers la Câmpina să verifice stadiul lucrărilor de la Ploiești.

Redăm mai jos textul integral postat de Dobre pe Facebook, cât și un print-screen.

#PoduldeLemn #Ploiești
În această dimineață am fost la Câmpina pentru a verifica stadiul lucrărilor la structura metalică a noului pod (Podul de Lemn), cel care traversează calea ferată (Bariera București, Ploiești). Voi face aceste verificări săptămânal pentru a mă asigura că nu vom mai avea întârzieri în program. Structura metalică trebuie montată până la sfârșitul acestui an, iar podul finalizat la începutul anului viitor, conform constructorului.
Construcția acestui pod este parte a strategiei de dezvoltare a zonei de sud vest și în strânsă legătură cu proiectul pe fonduri europene prin care vom asigura un nou acces între Gara de Sud și Gara de Vest (include și reabilitarea piețelelor gărilor).
#proiecte #fondurieuropene

Glasul Ploieștean

Next Post

Articol din Codul Penal scris pe tort. „Codul penal art. 113. La mulți ani, Mihai!”

joi oct. 10 , 2019
Mesajul de „încurajare” scris pe tortul băiatului a devenit viral pe internet și toată lumea se distrează cu comentariile pe care oamenii le fac. Cel mai ciudat mesaj pe care i l-au scris părinții pe tort cand a împlinit 14 ani! Viralul săptămânii este, de data asta, unul de-a dreptul […]

Citește și: