Sorina Matei şi Andrei Bădin au rămas fără emisiuni la B1 TV. S-a întâmplat imediat după ce televiziunea a cerut ajutorul Guvernului


Televiziunea B1 TV le-a reziliat contractele jurnaliştilor Sorina Matei şi Andrei Bădin fără discuţii prealabile, anunţă Sorina Matei pe Facebook. Jurnalista dezvăluie că acest lucru s-a întâmplat la câteva ore după ce televiziunea a aplicat pentru ajutorul Guvernului în programul IMM Invest.

„De Ziua Mondială a Libertăţii Presei cu care se împăunează fals Guvernul Orban, vă anunţ eu, că ei se feresc:

1. Televiziunea B1 tv a reziliat marţi contactul meu şi al lui Andrei Bădin, fără nicio notificare şi/sau discuţie prealabile.

2. Tot marţi, cu câteva ore înainte de reziliere, televiziunea B1 tv, pe profit- 2,3 milioane de euro în 2019, a aplicat la fonduri garantate de stat/Guvern prin IMM Invest.

3. Luni, înainte de aplicare, emisiunile noastre existau, marţi – după aplicare n-au mai existat.

4. Totul a fost comunicat marţi seară, după aplicare la IMM invest, şi miercuri, prin email/trimis document şi printr-un cerber al patronatului, fără ca patronatul să-şi asume sau să comunice transparent decizia, în cazul subsemnatei. De altfel, şi decizia este semnată prin împuternicit.

5. Joi, Guvernul a dat 40 de milioane de euro la presă, sub masca unei „campanii de informare”, cică să „sprijine jurnaliştii” care în mintea lor trebuie să se transforme în oficine de partid şi ale Guvernului, fix ce nu are voie să facă presa.

6. Dealurile Guvernului Orban sunt cu patronatele lacome, nicidecum pentru „sprijinirea jurnalismului”. Jurnalismul, vocile critice, supravegherea puterii, oricărei puteri, în capul lor trebuie să dispară. Să fie linişte, să nu mai deranjeze nimeni, să nu mai afle publicul nimic.

Cam atât despre libertate de exprimare, puterea adevărului, presa – câine de pază al democraţiei, watchdogul puterii, following the money, focusing on abuse of power, great business stories, watchdog in the corridors of power. Because this is investigative journalism”, scrie Sorina Matei pe Facebook.

Sorina Matei realiza emisiunea „Aktualitatea românească”, un talk show cu dezvăluiri, live, în fiecare seară de vineri. Andrei Bădin realiza emisiunea „Controverse”, un talk show live, duminica seara.

Glasul Ploieștean

Next Post

Raed Arafat explică situaţia de după 15 mai: Ce măsuri vor fi luate şi ce trebuie să facă toţi cetăţenii

Dum mai 3 , 2020
Măsurile de relaxare vor fi graduale și autoritățile vor observa impactul între ele, spune Raed Arafat. Șoferii mijloacelor de transport nu ar trebui să lase călătorii să urce fără mască, iar la serviciu ar trebui luată temperatura angajaților. Raed Arafat a precizat la Digi 24 că măsurile sunt în analiză, dar […]

Citește și:

Donează!


Susține publicația Glasul Ploieștean accesând link-ul
Vă mulțumim!

This will close in 20 seconds