Examen cu declaraţie pe proprie răspundere la licee de artă. Cum vor fi departajaţi candidaţii la proba eliminatorie


Admiterea la liceele vocaţionale naşte controverse în rândul elevilor. Pentru a fi declarat admis la una dintre clasele de arte plastice sau arhitectură, candidaţii erau obligaţi până anul trecut să treacă printr-o serie de probe eliminatorii în funcţie de disciplina pentru care optaseră.

Aceste testări erau oraganizate în luna mai, în liceu, iar elevii susţineau proba sub supravegherea directă a unei comisii formate din profesori de specialitate. Anul acesta, admiterea în şcolile vocaţionale se realizează în baza unui portofoliu, iar candidatul trebuie să semneze pe propria răspundere că lucrările îi aparţin. Profesorii examinatori sunt astfel obligaţi să meargă ”pe încredere”, fără să aibă însă garanţia că elevul candiat nu a fost ajutat în realizarea desenului.

Declară pe propria răspundere că desenele îi aparţin

La Colegiul de Artă ”Carmen Sylva” din Ploieşti admiterea pentru anul şcolae 2020-2011 se organizează pentru trei clase vocaţionale: muzică, arte plastice, arhitectură şi design. Pentru ultimele două specializări, candidaţii au fost anunţaţi că probele pentru aptitudini nu se mai susţin în mod clasic, în atelierul de desen. Până anul trecut, proba eliminatorie se organiza la liceu, iar elevii erau evaluaţi în funcţie de ceea ce reuşeau să realizeze sub presiunea timpului (aveau la dispoziţie cinci ore) şi a emoţiilor fireşti oricărui examen. Pentru a fi departajaţi, candidaţii pentru clasele de arte plastice şi arhitectură aveau de realizat două lucrări: studiu după natură şi compoziţie în culoare/volum.

Dat fiind restricţiile impuse de epidemia de coronavirus, anul acesta probele eliminatorii pentru admiterea la Colegiul de Artă din Ploieşti se vor realiza în baza unui portofoliu care trebuie să cuprindă zece imagini ale unor lucrări proprii, în format A3, respectiv: cinci studii după natură şi 5 cinci compoziţii libere, fiecare cu o problematică plastică diferită, imprimat pe CD/DVD. Portofoliul va fi trimis la şcoală prin poştă însoţit de o declaraţie pe proprie răspundere, semnată de candidat şi de părinte/reprezentatul legal, privind originalitatea lucrărilor conţinute de CD/DVD-ul trimis.

Sunt voci din rândul părinţilor care susţin că această formă de evaluare este subiectivă şi nu garantează că autorul lucrărilor este chiar candidatul. Portofoliul este evaluat de doi profesori examinatori cu drept de notare. La probele de aptitudini pentru profilul artistic – arte vizuale nu se admit contestaţii.

”Sunt atât de multe particularităţi ale examenului de admitere la liceele vocaţionale încât este aproape imposibil să mulţumeşti pe toată lumea. Mă gândesc că un elev nu va candida la o clasă cu profil de arte plastice sau sportiv dacă nu are înclinaţii spre aşa ceva, altfel se va pierde în timpul liceului. Nu va face faţă”, este de părere Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi pentru învăţământul preuniversitar.

Pentru liceele sportive e nevoie de un teanc de acte, avize, diplome şi adeverinţe

Pentru admiterea la un liceu sau clasă cu profil sportiv, candidaţii trebuie să se înarmeze cu răbdare. Cu cât ai mai multe documente care să justifice aptitudinile fizice, cu atât cresc şansele să fie admişi. Potrivit metodologiei publicată de Ministerul Învăţământului, pentru admiterea la clasele cu profil sportiv, candidaţii trebuie să prezinte la secretariatul şcolii un dosar stufos care trebuie să cuprindă: avize medicale, documente care să ateste că elevul practică organizat disciplina sportivă pentru care optează, legitimaţie de sportiv, adeverinţă de la clubul sportiv unde este legitimat care să ateste că a practicat sportul respectiv cel puţin un an, adeverinţe de la unitatea şcolară care să ateste că elevul a participat la competiţii sportive şcolare organizate de Ministerul Educaţiei, iar lista nu se opreşte aici. Pentru departajare, se iau în considerare performanţele sportive ale candidatului. Vor avea proritate elevii care au câştigat primul loc la competiţiile sportive şcolare etapa naţională, astfel că este nevoie inclusiv de diplome.

Liceul Militar a renunţat la proba eliminatorie de verificarea cunoştinţelor

Până anul trecut, elevii erau departajaţi în funcţie de rezultatele obţinute la probele sportive eliminatorii organizate în liceu.

Modificări ale examenului de admitere au existat şi în cazul liceelor cu profil militar. De exemplu, Colegiul Militar ”Dimitrie Cantemir” de la Breaza, judeţul Prahova, a renunţat în acest an la organizarea probei de verificare a cunoştinţelor la disciplinele limba şi literatura română şi matematică (testul grilă), planificată în data de 21.05.2020. Până anul trecut, nota obţinută la acest test grilă conta în proporţie de 80 la sută la media finală. Acum elevii vor fi departajaţi în funcţie de media generală din clasele V-VIII, media obţinută la evaluarea naţională şi rezultatul probelor de aptitudini care au fot organizate la începutul anului, înainte de declararea stării de urgenţă.

Glasul Ploieștean

Next Post

Măsuri noi de relaxare: de la 1 iunie se deschid terasele și plajele. Se elimină declarația pentru deplasările în afara localității

joi mai 28 , 2020
De la 1 iunie se redeschid terasele. Este clar că este nevoie de unele măsuri speciale. Mesele vor trebui să fie la cel puțin 2 metri, vor putea să stea maxim 4 persoane la o masă. Se va putea merge la plajă, dar cu păstrarea distanței de cel puțin între […]

Citește și:

Donează!


Susține publicația Glasul Ploieștean accesând link-ul
Vă mulțumim!

This will close in 20 seconds