Consiliul Județean Prahova reduce consumul de energie electrică



Se sting luminile după program, iar consumul de energie va fi atent monitorizat în toate instituțiile care funcționează în clădirile Consiliului Județean Prahova. Președintele CJ, Virgiliu-Daniel Nanu, a dispus măsuri obligatorii menite să reducă factura la electricitate și să eficientizeze cheltuirea banului public.

Consiliul Județean Prahova a dispus o serie de măsuri pentru reducerea consumului de energie electrică în toate instituțiile și entitățile care își desfășoară activitatea în imobile aflate în proprietatea administrației județene. Decizia, intrată în vigoare începând cu data de 5 august 2026, are ca obiectiv diminuarea cheltuielilor de funcționare și utilizarea cât mai eficientă a fondurilor publice.

Printr-o adresă semnată de președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, conducerea instituțiilor este obligată să pună în aplicare mai multe măsuri privind consumul de energie electrică.

Iluminatul exterior și interior

Astfel, iluminatul exterior și arhitectural al clădirilor va fi oprit pe timpul nopții, cu excepția situațiilor în care acesta este necesar din motive de securitate sau este impus prin lege. Totodată, după încheierea programului de lucru, toate corpurile de iluminat din interiorul clădirilor vor fi stinse, cu excepția spațiilor în care iluminatul este indispensabil pentru desfășurarea activității sau pentru asigurarea pazei obiectivelor.

Aerul condiționat și folosirea pe cât mai mult posibil a luminei naturale

Conducerea Consiliului Județean solicită și utilizarea responsabilă a aparatelor de aer condiționat, ventilatoarelor și a tuturor echipamentelor consumatoare de energie electrică, acestea urmând să funcționeze doar pe durata strict necesară. De asemenea, acolo unde lumina naturală este suficientă, instituțiile trebuie să reducă utilizarea iluminatului artificial pe timpul zilei.

Măsuri disciplinare pentru cine nu se conformează

Măsurile nu au doar caracter de recomandare. Consiliul Județean Prahova anunță că respectarea acestora va fi verificată periodic de personalul desemnat, iar în situațiile în care se va constata că iluminatul sau echipamentele electrice sunt utilizate fără justificare, persoanele responsabile vor răspunde conform prevederilor legale și regulamentelor interne, putând fi dispuse măsuri administrative sau disciplinare.

Investiție minimă cu efecte în factura de energie electrică

În paralel cu aceste măsuri, administrația județeană a făcut și investiții pentru reducerea consumului de energie. În ultimii doi ani, la Palatul Administrativ din Ploiești – cunoscut de majoritatea prahovenilor drept Casa Albă – sistemul de iluminat interior a fost modernizat prin înlocuirea corpurilor clasice cu iluminat LED. Holurile clădirii au fost echipate integral cu corpuri de iluminat LED, iar aproximativ 70% dintre birouri beneficiază deja de această tehnologie, investiția contribuind la scăderea consumului de energie și la reducerea costurilor de funcționare.

Prin aceste măsuri, Consiliul Județean Prahova urmărește atât eficientizarea cheltuielilor publice, cât și promovarea unui consum responsabil de energie în toate instituțiile care funcționează în imobilele aflate în administrarea Județului Prahova.

Glasul Ploieștean

Next Post

Gaze oprite într-un bloc din cartierul Enăchiță Văcărescu din Ploiești. Locatarii speră ca problema să fie rezolvată în cel mult trei zile

J aug. 6 , 2026
Locatarii blocului 121B, scara A, din cartierul Enăchiță Văcărescu au rămas fără gaze naturale după ce o locatară a sesizat, în cursul serii de miercuri, un posibil miros de gaze. În urma apelului, o echipă a Distrigaz s-a deplasat de urgență la fața locului pentru verificări. Specialiștii au constatat existența […]

Citește și:

Donează!


Susține publicația Glasul Ploieștean accesând link-ul
Vă mulțumim!

This will close in 20 seconds

Glasul Ploieștean
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.